22.6 C
Craiova
vineri, 20 iunie, 2025
Știri de ultima orăSportPas mare către Euro 2008

Pas mare către Euro 2008

Preliminariile CE 2008

Belarus – România 1-3
Stadion
„Dinamo“, Minsk, spectatori: 20.000.
Au marcat: Romaşcenko ’20 / Mutu ’17, ’77-p, Dică ’42.
Belarus: Hamutovski – Tigorev, Radkov, Plaskoni, Kalachev (’78, Skverniuk) – Stasevic, Romaşcenko, Hleb, Korythko – Kornilenko, Rodionov (’61, Vasiliuk). Antrenor: Bernd Stange.
România: Lobonţ – P. Marin, Goian, Chivu, Raţ – Nicoliţă, Ov. Petre, Codrea (’89, Trică), Dică (’68, D. Munteanu) – Mutu, Sg. Radu (’57, Fl. Petre). Antrenor: Victor Piţurcă.
Cartonaşe galbene: Hamutovski / Codrea, Raţ, Ov. Petre, Chivu.
A arbitrat: Peter Frojdfeldt (Suedia).

România s-a impus în Belarus în stil de mare echipă, punând piciorul pe acceleraţie atunci când trebuia.

Victoria din Belarus obţinută, sâmbătă seară, de România reprezintă un pas important către Campionatul European de anul viitor. Tricolorii s-au impus cu  3-1 şi ne-au demonstrat că formează o echipă matură, care ştie să se descurce şi în momentele în care este pusă în dificultate, spre deosebire de precedentele preliminarii când a cedat puncte importante în faţa unor echipe modeste. Mutu, de două ori (’17, ’77), şi Dică (’42) au fost cei care l-au învins pe Hamutovski, în timp ce golul bieloruşilor a fost marcat de Romaşcenko (’20).
România a început prudent meciul de la Minsk, iar în primul sfert de oră a căutat, fără prea mare succes, culoare către poarta gazdelor. Prima ocazie clară a României avea însă să coincidă cu deschiderea scorului. În minutul 17, Mutu a recuperat o minge dintre fundaşii adverşi, a pătruns în careu şi a marcat cu un şut plasat, pe lângă Hamutovski. Elevii lui Piţurcă nu s-au bucurat de avantajul de pe tabelă prea mult, pentru că, în minutul 20, cel mai bine cotat jucător bielorus, Hleb, l-a găsit bine pe Romaşcenko în interiorul careului, iar mijlocaşul gazdelor a marcat cu un şut la colţul lung. După ce s-au înscris celor două goluri, ritmul jocului a scăzut, cele două echipe evoluând cu mai multă prudenţă. A fost totuşi de notat o ocazie a lui Mutu, care a şutat puţin pe lângă poartă, fiind jenat puţin şi de fundaşul Radkov.
Scorul la pauză nu a rămas însă 1-1, pentru că, în minutul 42, Mutu l-a lansat excelent pe Nicoliţă, iar centrarea acestuia a fost reluată în poartă cu capul de Dică, mingea lovind şi bara înainte să-l depăşească pe Hamutovski.

Multe ocazii în repriza a doua

Cu toate că în partea secundă a întâlnirii România nu a reuşit să marcheze decât un gol, ocaziile la poarta gazdelor au fost mai numeroase şi mai clare. Încă din primele minute, tricolorii au pus în pericol buturile lui Hamutovski, prima dată la lovitura de cap a lui Goian (’47).
Gazdele s-au aruncat în atac şi au pus sub presiune poarta lui Lobonţ, care s-a remarcat la şutul lui Kalachev (’64). Cu un sfert de oră înainte de final, Mutu a surprins defensiva Belarusului, dar a ratat incredibil, şutul său de la         7-8 metri fiind respins în corner de Hamutovski. O dată cu intrarea pe teren a lui Dorinel Munteanu, România a desfăcut şi mai uşor defensiva gazdelor, iar Mutu şi-a mai trecut în cont o ocazie. Insistenţa „Briliantului“ avea să fie răsplătită în minutul 77, când a obţinut un penalti, pe care l-a transformat cu o „scăriţă“. Până la sfârşitul meciului, Belarus a mai încercat să reducă din handicapul de pe tabelă, dar fundaşii noştri şi portarul Lobonţ au fost de fiecare dată la post.

Rezultatele înregistrate sâmbătă în preliminariile CE 2008

Grupa A: Serbia – Finlanda 0-0; Portugalia – Polonia 2-2 . Clasament: 1. Polonia 20 p.; 2. Finlanda 17; 3. Portugalia 16p; 4. Serbia 15; 5. Belgia 10; 6. Armenia 8; 7. Kazahstan 6; 8. Azerbaidjan 5. Etapa viitoare (12 septembrie): Kazahstan – Belgia, Finlanda – Polonia, Portugalia – Serbia.
Grupa B: Scoţia-Lituania 3-1; Georgia – Ucraina 1-1; Italia – Franţa 0-0. Clasament: 1. Franţa 19p, 2. Scoţia 18p, 3. Italia 17p, 4. Ucraina 13p, 5. Lituania 7p, 6. Georgia 7p, 7. Insulele Feroe 0p. Etapa viitoare (12 septembrie): Lituania – Insulele Feroe, Ucraina – Italia, Franţa – Scoţia.
Grupa C: Ungaria – Bosnia Herţegovina 1-0; Malta – Turcia 2-2; Moldova – Norvegia 0-1. Clasament: 1. Grecia 18; 2. Norvegia 16; 3. Turcia 14; 4. Bosnia-Herţegovina 13; 5. Ungaria 9; 6. Malta 5; 7. Moldova 2. Etapa viitoare (12 septembrie): Norvegia – Grecia, Turcia – Ungaria, Bosnia – Moldova.
Grupa D: San Marino – Cehia 0-3, Slovacia – Irlanda 2-2; Ţara Galilor – Germania 0-2. Clasament: 1. Germania 22; 2. Cehia 17; 3. Irlanda 14; 4. Slovacia 10; 5. Ţara Galilor 7; 6. Cipru 7; 7. San Marino 0. Etapa viitoare (12 septembrie): Slovacia – Ţara Galilor, Cipru – San Marino, Cehia – Irlanda. Etapa viitoare (12 septembrie): Slovacia – Ţara Galilor, Cipru – San Marino, Cehia – Irlanda.
Grupa E: Rusia – Macedonia 3-0; Anglia – Israel 3-0; Croaţia – Estonia 2-0. Clasament: 1. Croaţia 20; 2. Rusia 18; 3. Anglia 17; 4. Israel 17; 5. Macedonia 7; 6. Estonia 3; 7. Andorra 0. Etapa viitoare (12 septembrie): Andorra – Croaţia, Macedonia – Estonia, Anglia – Rusia.
Grupa F: Letonia – Irlanda de Nord 1-0; Suedia – Danemarca 0-0; Islanda – Spania 1-1. Clasament: Suedia 19; 2. Irlanda de Nord 16; 3. Spania 16; 4. Danemarca 11; 5. Letonia 6; 6. Islanda 5; 7. Liechtenstein 4. Etapa viitoare (12 septembrie): Islanda – Irlanda de Nord, Danemarca – Liechtenstein, Spania – Letonia.
Grupa G: Belarus – România 1-3; Luxemburg – Slovenia 0-3; Olanda – Bulgaria 2-0. Clasament: 1. România 20; 2. Olanda 17; 3. Bulgaria 15; 4. Albania 9; 5. Belarus 7; 6. Slovenia 7; 7. Luxemburg 0. Etapa viitoare (12 septembrie): Bulgaria – Luxemburg, Slovenia – Belarus, Albania – Olanda.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII