11.8 C
Craiova
duminică, 25 mai, 2025
Știri de ultima orăSportDiavoli contra diavoli pe „Old Trafford“

Diavoli contra diavoli pe „Old Trafford“

 „Teatrul viselor“ va găzdui, marţi, „piesa“ în care actorii principali vor fi jucătorii formaţiilor Manchester United şi AC Milan. Se vor afla faţă în faţă, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, două echipe mari din Europa, care în ultimul deceniu şi-au mai trecut în palmares acest trofeu.

Marţi şi miercuri, cea mai prestigioasă competiţie europeană intercluburi revine în actualitate cu prima manşă a celor două semifinale, Manchester United – AC Milan şi Chelsea – Liverpool.
La fel ca în 1999, când şi-au adjudecat trofeul, jucătorii echipei Manchester, supranumiţi „red devils“, dau piept cu o adversară din Italia în faza semifinalelor, în urmă cu opt ani aceasta fiind Juventus. De data asta, echipa de pe „Old Trafford“ se va afla, poimâine, faţă în faţă cu „diavolii“ milanezi. Mulţi compară parcursul din acest an al lui Manchester cu cel din stagiunea 1998/1999, pentru că şi atunci adversara din sferturi a fost tot din Italia (Inter Milano).
 Acum, elevii lui Sir Alex Ferguson întâlnesc o echipă din Peninsulă, după „dubla“ din sferturi cu AS Roma, al cărei meci retur (scor 7-1) a intrat deja în istoria competiţiei. Dacă Manchester a scos-o din cursă pe AS Roma pentru a ajunge în penultimul act, AC Milan, care se află pentru a cincea oară consecutiv în această fază, s-a „războit“ cu un adversar german, Bayern München, obţinând calificarea graţie victoriei din retur, scor 2-0, după o primă manşă încheiată la egalitate pe „San Siro“ (2-2).
„Rossoneri“ au disputat în total 11 semifinale în Cupa/Liga Campionilor şi doar de două ori au ratat calificarea în finală. În sezonul 1955/1956, milanezi au fost împiedicaţi de Real Madrid să ajungă în ultimul act, iar în stagiunea trecută tot de către o echipă iberică, FC Barcelona. Dar Manchester United nu este din Spania…
În schimb, rezultatele meciurilor jucate de Manchester în semifinale au fost mai degrabă proaste, englezii nereuşind să se califice decât de două ori în finală, cu toate că au avut şansa să ajungă de opt ori în penultimul act. Ultima semifinală „negativă“ s-a consemnat în urmă cu cinci ani, când elevii lui Ferguson au fost eliminaţi de Bayer Leverkusen.

Manchester, impresionantă pe teren propriu

Manchester United a dovedit în ultimii ani că este extrem de greu pentru o echipă să plece învingătoare de pe „Teatrul viselor“, alias „Old Trafford“.
În ultimele 29 de meciuri disputate pe această arenă, englezii au pierdut numai una, iar în acest sezon şi-au trecut în cont numai victorii: 3-2 cu Celtic Glasgow, 3-0 cu FC Copenhaga, 3-1 cu Benfica, 1-0 cu Lille şi 7-1 cu Roma.
Milan are însă şi ea „armele“ ei când vine vorba de statistică. În stagiunea 2006/2007, elevii lui Carlo Ancelotti nu au primit decât un singur gol în cele cinci meciuri jucate în deplasare. În faza grupelor, milanezii au remizat la Lille (0-0), au învins la Anderlecht (1-0) şi au pierdut la Atena cu AEK (1-0). În optimi, „roş-negrii“ au înregistrat o remiză albă la Glasgow, cu Celtic, pentru ca apoi să se impună în sferturi cu 2-0, pe „Allianz Arena“, în faţa lui Bayern.În ceea ce priveşte meciurile disputate de Manchester cu o echipă din Italia pe teren propriu, băieţii lui Ferguson au în spate o statistică favorabilă: opt victorii, două egaluri şi două înfrângeri. Şi a fost Milan cea care a cauzat unul dintre cele două insuccese ale eglezilor, în sezonul 2004/2005. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea italienilor (gol Crespo), acesta fiind şi singurul succes al milanezilor pe tărâm englezesc în opt partide disputate.

Ultima întâlnire cu englezii, de tristă amintire pentru AC Milan

De precedentul duel dintre AC Milan şi o echipă din Anglia nu doreşte nici un suporter al grupării de pe „San Siro“ să-şi amintească. Ultima dată Milan s-a aflat faţă în faţă cu Liverpool, în mai 2005, la Istanbul, chiar în finala competiţiei, şi după ce au avut un avantaj lejer la pauză, 3-0, „rossoneri“ au fost egalaţi şi au pierdut în cele din urmă la penaltiuri. Şi în această stagiune, Milan va întâlni în ultimul act o echipă din Anglia dacă va ajunge în finală, pentru că în cealaltă semifinală se întâlnesc Chelsea şi Liverpool.
 O singură dată a triumfat Milan într-o finală cu o formaţie din Albion, în 1973, când italienii au învins în finala Cupei Cupelor pe Leeds United (1-0). Ar mai fi de consemnat şi adjudecarea Supercupei Europei din 1994, după un 2-0 cu Arsenal, dar cu această „competiţie“ disputată pe durata a 90 de minute nu se laudă nimeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS