36.6 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăSport„Nu suntem constrânsi sa-l vindem pe Vranjkovic“

„Nu suntem constrânsi sa-l vindem pe Vranjkovic“

„Telenovela“ transferului lui Vranjkovic la Dinamo nu si-a consumat ultimul episod. Totul se poate anula in cazul in care bosniacul nu se intelege in privinta banilor cu gruparea bucuresteana sau daca Alexandru Pacurar refuza oferta „pandurilor“.


Pandurii Târgu Jiu s-a inteles cu Dinamo in privinta cedarii bosniacului Vranjkovic, insa nu s-a semnat nici un act intre cele doua cluburi. Tranzactia va fi finalizata in momentul in care Vranjkovic isi va semna contractul cu liderul campionatului si Pacurar, fotbalistul oferit de „câinii rosii“ la schimb, va semna cu Pandurii Târgu Jiu.


„Vranjkovic trebuie sa-si negocieze contractul individual cu Dinamo, prevederile contractului si salarizarea lui. In acelasi timp, acelasi lucru trebuie sa-l facem si noi cu Pacurar. Daca noi nu ne intelegem cu Pacurar sunt doua posibilitati: ori transferul cade, chiar daca Vranjkovic s-ar intelege cu Dinamo, ori Dinamo il rascumpara pe Pacurar cu 250.000 de euro. Acestea sunt discutiile care se mai poarta acum pentru ca in rest cluburile s-au inteles“, a precizat presedintele Marin Condescu (foto).


Mandatat sa negocieze cu Alexandru Pacurar este directorul general al SNLO, Daniel Burlan, care ii va oferi la Pandurii acelasi contract pe care-l are la Gloria Bistrita, unde a fost imprumutat de Dinamo in turul campionatului. Pacurar va câstiga insa prime, clubul din Târgu Jiu oferind recompense mai consistente decât gruparea lui Jean Padureanu.


Presedintele „pandurilor“ sustine ca negocierea cu Dinamo s-a facut cu acordul lui Vranjkovic. „El vrea sa se duca la Dinamo, de asta am purtat negocieri cu clubul respectiv. Daca Dinamo pe perioada intelegerii cu Vranjkovic ii reziliaza contractul, acesta redevine automat jucatorul nostru. Nu trebuie sa-l convingem noi pe Vranjkovic sa semneze cu Dinamo, dar, in acelasi timp, nici nu l-am lasat copilul nimanui. Nici eu, nici Dinamo nu am semnat nimic care sa-l expuna pe jucatorul nostru sau pe jucatorul lor. Pacurar nu vine obligatoriu la Pandurii, cum nici Vranjkovic nu merge obligatoriu la Dinamo“, a mai spus Condescu.


Viitor mai bun in alb-rosu


Oficialii clubului Pandurii nu tin neaparat ca transferul lui Vranjkovic sa se finalizeze. Gruparea gorjeana nu are probleme financiare si in plus lupta la retrogradare se anunta dura in retur, iar bosniacul este un atu tentativa de salvare. „Noi nu suntem constrânsi sa-l vindem, nu sunt probleme financiare la club, dar e bine pentru ceea ce vrea sa faca el de acum inainte. Are 23 de ani si este clar ca la Dinamo are posibilitati mai mari pentru ca are oportunitatea de a juca in cupele europene si de a-si arata clasa. La Pandurii ar mai trebui sa astepte putin. Transferul sau la Dinamo nu l-am facut pentru bani. Si nici nu punem acum pe el presiune ca trebuie sa semneze pentru ca la Târgu Jiu nu are ce sa mai caute. In nici un caz nu s-a pus problema banilor, este viitorul lui si bineinteles si noi trebuie sa ne asiguram o anumita stabilitate la echipa din punctul de vedere al lotului. Retrogradarea inca nu este jucata pentru ca diferenta este foarte mica intre noi si alte echipe care se afla pe locurile retrogradabile. Eu sper ca prin venirea lui Pacurar si prin faptul ca am reusit sa-l transferam pe Liviu Mihai vom acoperi cumva ce pierdem ca valoare a lotului prin plecarea lui Vranjkovic“, a declarat Condescu.


Mai vin un bosniac si un armean


Pe lânga francezul Jonathan Cafournelle si Liviu Mihai, mai sunt asteptati pe 12 ianuarie, la reunirea lotului „pandurilor“, inca doi jucatori noi, un bosniac si un armean. Nenad Kutlacic a evoluat ca mijlocas stânga la Partizan Belgrad in mandatul lui Lothar Matthaus, iar in acest sezon a aparat culorile echipei Banat Zrenjanin. Kutlacic este international al Bosniei, având in palmares 15 partide in nationala „Under 21“.


Armeanul David Gregoryan este mijlocas ofensiv si a jucat la FC Mika si FC Bogatyr (Kazakhstan). „Avem un francez, pe care l-am avut deja in probe, vor veni un jucator de partea stânga de la Partizan Belgrad, ne-am inteles in principiu cu el, si un armean care trebuie sa-l convinga pe Eugen Neagoe. Sper sa ajungem la un numitor comun si cu Pacurar, pe care Neagoe si-l doreste, pentru ca este util echipei“, a spus presedintele „pandurilor“, Marin Condescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU