Liverpool avea nevoie de un egal cu Betis pentru a merge in optimi, in timp ce spaniolii erau deja calificati in saisprezecimile Cupei UEFA. Si asa a si fost. Pe „Anfield Road“ s-a jucat deschis, au fost destule ocazii, dar a lipsit golul. Asta si pentru ca Rafa Benitez il tot incearca in atac pe „uriasul“ Peter Crouch, un tânar de 2,02 metri adus de la Southampton pentru zece milioane de euro, dar care nu a marcat nici un gol in ultimele 20 de partide. The Sun a anuntat chiar un premiu, mai multe sticle de sampanie, pentru primul portar invins de Crouch. Gerrard si ceilalti coechipieri au dirijat toate baloanele spre ghinionistul atacant, dar in zadar. Crouch a ratat din toate pozitiile. Iar când golul parea inevitabil, Rivas a facut hent in careu. Nevazut de arbitru.
In celalalt meci, Chelsea a rezolvat meciul de la Bruxelles in primul sfert de ora, Crespo si R. Carvalho finalizând doua actiuni de atac ale „albastrilor“ lui Mourinho. Victorie care i-a apropiat pe londonezi la un punct de „cormorani“, câstigatoarea grupei urmând sa se stabileasca in meciul direct de peste doua saptamâni.

