In aceasta vara, dupa transferul in bloc a majoritatii titularilor de la FC Caracal la Universitatea, multi erau cei care cintau prohodul acestei echipe. S-a alcatuit un nou lot, cu multi tineri, fara experienta. Dupa un inceput destul de slab, FC Caracal a devenit iarasi o surpriza placuta a seriei B2. Din iarna, n-ar fi exclus ca actionarilor actuali ai formatiei – George Ilinca si Consiliul Local Caracal – sa li se alature si Dinel Staicu, informatie confirmata ieri si de presedintele executiv al caracalenilor, Jean Nitulescu. „Rosu“ a vorbit din Caracal despre echipa pe care o antreneaza, dar si despre Universitatea.
– Din subsolul clasamentului ati ajuns pe locul sase, iar in ultimele meciuri FC Caracal a obtinut rezultate bune. Va asteptati la un asemenea urcus?
– Ma asteptam ca echipa sa joace din ce in ce mai bine. Si asta pentru ca jucatorii au inceput sa se cunoasca din ce in ce mai bine, s-au stabilit astfel si relatii de joc. In plus, echipa are acum un moral foarte bun.
– Atacul parea, la un moment dat, un capitol deficitar…
– Asa este. Daca echipa ar fi marcat macar un sfert din ocaziile pe care le-am avut, alta ar fi situatia si in clasament, cit si la golaveraj, unul negativ acum (14-17, n.r.). De exemplu, numai la ultimul meci disputat, Inter Gaz – FC Caracal 1-3, am irosit cinci-sase ocazii uriase. Pur si simplu si-au batut joc de acele ocazii! Si alte exemple pot oferi.
– FC Caracal a pierdut unele meciuri in ultimele minute, in altele ati ratat, adica ati pierdut puncte importante. Ati fi putut fi pe podiumul clasamentului B2, adica pe locurile doi-trei?
– Probabil… Ar fi fost exceptional pentru noi. Afirm asta gindindu-ma la situatia in care a ramas echipa in aceasta vara.
– Respectind ordinea actuala din clasament, Poiana Cimpina pregatita de Nanu este alta surpriza placuta din B2.
– Pai da, dar pe Poiana Cimpina tot FC Caracal a bagat-o in mina! Ma refer la partida FC Caracal – Poiana Cimpina 1-1 de acum citeva etape, meci pe care noi l-am avut in mina, cum se zice. Daca i-am fi stopat atunci pe jucatorii lui Nanu, poate ca nu mai aveau parcursul asta bun. Cred ca noi le dam cite o gura de oxigen tuturor!
– Ce ziceti de lupta Universitatea – CSM Rimnicu Vilcea?
– Parerea mea este ca Universitatea se va detasa pina la sfirsitul acestui tur de campionat si va defila in retur. Asta-i parerea mea, am mai spus-o.