13.7 C
Craiova
vineri, 16 mai, 2025
Știri de ultima orăSanatate11 sfaturi practice pentru o relație sănătoasă a copiilor cu tehnologia

11 sfaturi practice pentru o relație sănătoasă a copiilor cu tehnologia

Chiar dacă mediile digitale pot aduce beneficii reale în învățare și dezvoltare, expunerea necontrolată poate avea efecte negative asupra sănătății și dezvoltării emoționale, sociale și cognitive a celor mici. Această zi ne reamintește cât de esențiale sunt atenția, prezența și relațiile autentice pentru construirea unei copilării echilibrate și a unei familii conectate, în care timpul petrecut în fața ecranelor este bine dozat și prioritare sunt jocul, mișcarea, conversațiile și apropierea.

Ce înseamnă un echilibru sănătos în era digitală?

Pentru copiii între 0 și 6 ani, jocul real, relațiile apropiate și explorarea concretă a lumii înconjurătoare sunt esențiale pentru dezvoltarea lor armonioasă. Organizația Mondială a Sănătății recomandă:

0–2 ani: fără acces la ecrane
2–3 ani: introducere treptată, preferabil pe ecrane mari, cu conținut de calitate
3–6 ani: maximum 1 oră/zi, împărțită în sesiuni scurte, cu scop educativ
După 6 ani: maximum 1 oră și 30 de minute/zi
Nu doar durata este importantă, ci și calitatea conținutului: acesta trebuie să fie adecvat vârstei, educativ și fără sărituri rapide de la un material la altul. Ideal este ca un adult să fie prezent, să explice ce se întâmplă și să lege conținutul digital de experiențele din viața reală prin joacă sau discuții.

Riscurile expunerii excesive la ecrane

Specialiștii avertizează asupra mai multor probleme care pot apărea atunci când copiii petrec prea mult timp în fața ecranelor:

  • Oboseală oculară și dificultăți de vedere
  • Întârziere în dezvoltarea limbajului și a comunicării
  • Deficiențe socio-emoționale, cauzate de lipsa jocului liber și a interacțiunilor reale.
  • Risc de obezitate infantilă, prin reducerea activității fizice.
  • Tulburări ale somnului, cauzate de lumina albastră a ecranelor.
  • Care sunt beneficiile, în condițiile utilizării responsabile?

Deși riscurile asociate utilizării excesive a ecranelor sunt reale, este important de reținut că, atunci când sunt alese cu grijă și utilizate sub supravegherea părinților, conținuturile media pot aduce și beneficii semnificative. Aplicațiile educaționale care îmbină imagini și cuvinte contribuie la dezvoltarea vocabularului și stimulează curiozitatea naturală a copilului. Emisiunile interactive pentru copii, explorate împreună cu părinții, pot facilita învățarea unor concepte de bază despre lumea înconjurătoare și pot susține dezvoltarea abilităților de rezolvare de probleme. În plus, vizionarea comună a programelor media oferă părinților ocazia de a discuta și explica ceea ce se vizionează, consolidând astfel legătura emoțională și sprijinind învățarea activă. Participarea controlată la activități digitale poate încuraja creativitatea și ajută copilul să-și dezvolte competențe digitale importante pentru viitor.

11 sfaturi practice pentru o relație sănătoasă cu tehnologia

  • Limitați aplicațiile instalate – alegeți împreună ce rămâne, prioritizând aplicațiile jocurile, emisiunile și conținutul educativ.
  • Puneți joaca pe primul loc – lăsați tehnologia pe locul doi.
  • Stabiliți rutine clare pentru utilizarea ecranelor – programați ore și zile fără ecrane.
  • Organizați cel putin o zi pe săptămână fără ecrane – planificați activități distractive, în aer liber sau care implică interacțiune directă.
  • Discutați deschis despre mediul digital – folosiți un limbaj simplu, pe înțelesul copiilor.
  • Ecranele nu trebuie să înlocuiască mișcarea și masa în familie – evitați utilizarea în timpul meselor sau în locul activităților fizice.
  • Prioritizați somnul – opriți ecranele cu cel puțin o oră înainte de culcare.
  • Închideți ecranele care nu sunt folosite – evitați zgomotul de fundal inutil.
  • Evitați ecranele dimineața înainte de grădiniță – pot afecta atenția copilului pe tot parcursul zilei.
  • Analizați împreună jocurile video – alegeți doar cele potrivite vârstei și discutați despre ele.
  • Vizionați și jucați împreună – transformați timpul petrecut cu media în momente de conectare.

Tehnologia poate fi o resursă valoroasă pentru învățare, dar doar atunci când este utilizată conștient, echilibrat și cu sprijinul părinților. Încurajați copiii să exploreze, dar oferiți-le și repere clare – pentru o copilărie sănătoasă și fericită.

Ghidul „Hai la joacă cu copilul tău” oferă idei concrete, accesibile și atractive pentru jocuri și interacțiuni zilnice care întăresc relația părinte-copil și susțin dezvoltarea cognitivă, emoțională și fizică a celor mici. Ghidul poate fi descărcat gratuit de aici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS