Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin rămâne în continuare fără manager, după ce ieri cele două candidate au picat examenul şi au obţinut note sub 6. Spitalul a anunţat pe site-ul instituţiei rezultatul la concursul pentru postul de manager, niciuna dintre cele două candidate nepromovând acest examen.
Medicul pediatru Lidia Popescu, actualmente directorul medical al spitalului a obţinut nota 4,30, iar cealaltă candidată, Claudia Manu, fost manager al spitalului, a primit nota 5,60.
Concursul a constat într-un test grilă, iar comisia de examinare a fost condusă de Miruna Constantin, directorul Direcţiei pentru Sănătate Publică Mehedinţi.
Editor: Delia Pătru