Jertfa arderii de tot

Joi am prăznuit Înălţarea Domnului. În aceeaşi zi i-am pomenit pe Eroii Neamului. Slujind Sfânta Liturghie, mi-au apărut în suflet chipuri de eroi, românii noştri asasinaţi în Decembrie 1989. Chipuri scăldate în lacrimi. Tineri, bătrâni, bărbaţi, femei, morţii noştri din Decembrie plâng de mila noastră. Oare jertfa lor a fost zadarnică? Mucenicia lor pentru credinţă şi libertate a fost inutilă? Trebuie să recunoaştem că este „păcat de sângele vărsat“?
Convulsii mortale au cuprins România. Poporul se chinuie precum un bolnav în delir pe patul Secţiei de terapie intensivă. Precum un miel adus la jertfă, românul se pregăteşte de suferinţă. Visul unei zile de decembrie s-a spulberat. Cei douăzeci de ani de rătăcire, de păcate, de egoism atroce ne bat la uşa sufletului şi ne cer plata. Laşitatea noastră, a cetăţenilor de rând, în faţa nedreptăţilor săvârşite de cei puternici, complicitatea noastră cu lenea şi corupţia, nepăsarea cu care ne-am crescut copiii, păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu aruncă asupra vieţii noastre sărăcia şi sminteala. Trădarea de neam, de ţară şi credinţă a semenilor noştri pe care i-am ales sau i-am îngăduit ca stăpâni şi păstori ai sufletului românesc, lăcomia lor, minciuna cu care ne-au hrănit, rătăcirea în care ne-au aruncat, jaful asupra avuţiei naţiunii noastre din care şi-au îngrăşat trupurile puţind a păcate grele au corupt şi aproape au distrus sufletul poporului.
Lacheii celor de la putere fac analize politice sau economice. Ni se vorbeşte despre reducerea cu X procente a lefurilor, pensiilor, indemnizaţiilor pentru copii. Ni se spune că trebuie să suferim azi pentru a fi fericiţi mâine. Aşa ne-au zis şi comuniştii. Părinţii noştri au fost „generaţia de sacrificiu“. Noi am fost „generaţia tranziţiei“. Astăzi devenim o nouă „generaţie de sacrificiu“. Mereu şi mereu am fost sacrificaţi. Binele zilei de mâine a fost doar un vis, o iluzie, o minciună. Niciodată acest bine nu s-a împlinit.
Partidele de opoziţie ne îndeamnă să ieşim în stradă. Să dăm jos guvernul! Dacă scăpăm de ăştia, va fi bine, va fi bogăţie, pace, bucurie! Am ieşit în stradă în Decembrie 1989. Aşa ne-au spus şi atunci! Îl vom goni pe dictator şi veţi fi liberi, bogaţi şi fericiţi! Liberi, bogaţi şi fericiţi au fost ei! Activiştii PCR, ofiţerii de securitate, directorii de centrale ministeriale, lucrătorii din comerţul exterior, turnătorii şi bişniţarii de Intercontinental! Douăzeci de ani au jefuit economia naţională, au acumulat averi imposibil de clădit într-o ţară cu adevărat democratică, au birocratizat statul până la sufocare, au corupt justiţia, administraţia, poliţia şi serviciile secrete! Au transformat România dintr-o ruină comunistă, într-un cimitir capitalist!
Acum trăim ziua scadenţei! Cine va plăti? Domnul consilier patron de firme prospere cu contracte zemoase pe banii primăriei? Domnul primar deţinător de conturi prin bănci străine în care ani în şir s-au scurs comisioanele pentru atribuirea de lucrări şi servicii pe bani publici firmelor de partid? Domnul parlamentar care şi-a angajat jumătate din rubedenii pe la parlament, ministere şi direcţii descentralizate şi care numără muştele de pe tavanul Casei Poporului, plătit regeşte din banii bugetului de stat? Domnul fost sau actual ministru care şi-a condus ministerul ca pe o afacere personală din care musai trebuie să iasă căpătuit pentru două generaţii? Nu ei vor plăti! Noi plătim!
Se vorbeşte de necesitatea acceptării unor măsuri severe de reducere a veniturilor. Nu ştiu dacă asta este soluţia. Nu înţeleg însă de ce nimeni, dar absolut nimeni, nu vorbeşte de falimentul moral al clasei politice care ne-a adus în această criptă a înfometării! Nu înţeleg de ce nimeni nu cere sacrificii celor care şi-au clădit averile prin jefuirea ţării! Minciuna domneşte peste ţară, iar românii vor fi iarăşi o jertfă pe altarul celor puternici. Jertfa arderii de tot…