În veacurile trecute, când i se făcea lehamite de apucăturile boierului sau ale turcului, românul pornea o răscoală sau fugea în codru, la haiducie. În cel mai rău caz, cădea la pace cu păgânul, plătind cele de cuviinţă pentru a-şi păstra nevătămate credinţa, casa, familia. Românul de astăzi, trăitor la început de secol XXI, este mult mai pragmatic. El pleacă în pribegie! Îşi lasă casa, familia, neamul şi pleacă în Vest, la muncă prin Noua Europă. Conform unei cercetări realizate de Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni, migraţia românilor spre ţările Uniunii Europene se constituie într-un fenomen la scară naţională care se extinde an de an. Românii aleg să meargă la muncă în Italia (29,5%), Spania (22,4%), Germania (13,6%), Marea Britanie (4,6%) sau Franţa (5,5%). De ce? Pentru că „se câştigă bine” (53,3%), „au cunoscuţi care îi pot ajuta acolo“ (17,2%), „cunosc limba ţării respective“ (7,9%) sau pentru că „pot să-şi ia cu ei şi familia“ (4,7%).
Mulţi români izgoniţi din ţară de imbecilitatea şi cruzimea unora dintre politicienii noştri se încadrează cu preponderenţă în categoria de vârstă 31-40 de ani (38%), iar intenţia de a pleca din ţară se distribuie pe categoriile de vârstă de până în 40 de ani.
O tânără de 22 de ani care vrea să rămână în Italia, unde prietenul ei se află la muncă, declară: „Tinerii pleacă din România pentru că nu-şi văd un viitor aici, dacă vrei să-ţi strângi un ban, nu ai cum… Cei mai mulţi pentru bani pleacă… Deci, orice tânar pe care îl întrebaţi va spune că pleacă să facă un ban…. Pentru că în România nu poate să-şi permită să-şi cumpere un apartament şi să-şi facă o viaţă dacă nu ar avea un ajutor sau dacă nu se naşte bogat!“
O altă analiză realizată în luna aprilie de Grupul de Reflecţie „Convergenţa economică şi socială a României cu UE“, sub egida Camerei de Comerţ şi Industrie a României, avertizează că din ţară au emigrat peste 2 milioane de români în Uniunea Europeană (după estimarea Blocului Naţional Sindical ar fi vorba de peste 3,4 milioane de români), în căutarea unui venit mai mare, în condiţiile în care ţara noastră are aproximativ 4,5 milioane de salariaţi şi peste 6 milioane de pensionari. Dintre persoanele active rămase în ţară, 30% sunt implicate în agricultura de subzistenţă, iar peste 35% contribuie la realizarea a doar 10% din PIB. Altfel spus, economia românească este populată în majoritate de vectori săraci (salariaţi, comunităţi agricole de subzistenţă, mici firme comerciale etc.), vestita clasă de mijloc ce caracterizează un stat european modern fiind aproape inexistentă. Concluzia analizei este că România trebuie să facă un efort mai mult decât susţinut pentru a „arde“ obligatoriu anumite etape istorice, dacă doreşte să ajungă economiile statelor Uniunii Europene.
Migraţia forţei de muncă din România este favorizată şi de situaţia Uniunii Europene. Previziunile autorităţilor de la Bruxelles arată că aproximativ 3 milioane de posturi create în 2006 şi circa alte 5,5 milioane de locuri de muncă ce vor fi scoase pe piaţă în 2007 şi 2008 vor rămâne majoritatea neocupate. Uniunea Europeană nu dispune de forţă de muncă suficientă, astfel că ţările est-europene reprezintă un rezervor absolut necesar pentru a salva economia unională de la o posibilă criză a resurselor umane.
În timpul şi după sfârşitul ultimului război din Golf, aproximativ două milioane de irakieni şi-au părăsit ţara izgoniţi de atentatele insurgenţilor sau de ocupaţia militară americană. Aproape trei milioane de români au plecat din ţară fugind nu din calea unui război, ci a sărăciei. O sărăcie provocată de jafurile, de indolenţa şi de nesimţirea clasei politice româneşti postdecembriste. În aceste zile asistăm la o penibilă dezbatere privind cuantumul pensiilor, în condiţiile în care este evident că România se goleşte de forţa de muncă atât de necesară reconstrucţiei, reaşezării noastre ca naţiune modernă, egală în drepturi cu celelalte naţiuni ale Europei. S-a găsit soluţia ca banii proveniţi din privatizări să fie realocaţi majorării pensiilor. Bani despre care ni s-a spus, atunci când s-a purces la privatizarea unor profitabile societăţi comerciale de stat, că vor fi investiţi în dezvoltare! Nu prea am auzit politicieni, decât cu câteva minore excepţii, care să-şi pună problema restructurării sistemului de pensii şi înlăturării nedreptăţilor aberante de genul pensie de 100 de lei pentru un fost membru CAP versus pensie de 2000 de lei pentru un fost activist PCR. Românii şi România rămân bătaia de joc a celor care nemeritat au ajuns să ne hotărască destinul, iar sărăcia ne aruncă în pribegie. Noapte bună, România, oriunde vei fi fost părăsită…
