Ce fiinte ciudate suntem! Reactionam cum nu se asteapta nimeni. Suntem oamenii surprizei. Ceea ce ii face pe multi sa nu doreasca sa aiba de-a face cu noi, pentru ca pur si simplu prefera oameni predictibili. Dupa afacerea cu ministrul Atanasiu, care a fost cu dus si intors, a urmat alta. Lucratura din jurul lui Varujan. Si pentru ca nu eram complet obositi si distrati, am dat un recital la Madrid, exportând figura, nu pentru capsunari, zidari, asistente medicale, ci pentru gazde. Apoi auzim de povestea cu Scaletchi. Cam multe probe ale geniului nostru national, de le zice si paranghelii, intr-un timp asa de scurt. Este? Este! Avem o natura lacrimogena puternica. Ne place sa facem haz de necaz si in acest exercitiu al functiunii glandei lacrimale udam multe batistute. Hai sa vedem cum devine cazul. Ne ducem sa batem Real Madrid si când vedem ca spaniolii se chinuiesc prea tare sa ne arunce aia in ate, ca nu nimeresc poarta orice ar face, ii ajutam noi, galantoni, amarâtii Europei. Din putinul nostru le dam si lor. Apoi ne aratam compasiunea pentru autorul faptei. Saracuuuu’! Mi-a zis cineva: stii cât a suferit Banel! Ai vazut!?… Am vazut ca imi venea sa il strâng de gât, nicidecum sa ii plâng de mila.
Totusi era „naspa“ sa câstigam, acolo, sa vedem pe „reali“ iesind cu capul intre umeri de pe Santiago Bernabeu. Dar asa suntem noi, simtitori, plângaciosi, marinimosi. Plini de bancuri. Cum e si cu marinarul Scaletchi. Asadar, organizatia drepturilor omului se dovedeste a fi un „vorba aia, un grup de interese“, intesat cu securisti si alte personaje din lumea interlopa. Coruptie, afaceri, cam asta era. Una pe firma, alta in pravalie. O poveste identica la Cluj, cu un jurnal. Nu cotizai cu publicitate (asa ii zice acum la spaga, la bani negri si la alte foloase necuvenite), iti scoteau baietii dosarul. Cum facuse Pamfil Seicaru in perioada interbelica. „Santajul si etajul“ pentru ziarul Curentul. Dar, mai ales, pentru buzunarele lui lacome. Când a fugit din tara in august 1944 statea binisor la conturi in Elvetia. Poate clujenii au urmat exemplul marelui lor inaintas in ale gazetariei dezinteresate.
In România, nimic nu este ce pare a fi. Diva cârliontata, inocenta intruchipata, este un feroce om de afaceri sau o prostituata de lux, care cere euroii, bijuteriile, limuzina, strainezule, inainte. Numai la televizor ‘mneaei când apare crezi ca e o Ofelie, trista, parasita de print. Ca altfel isi pierde noptile vesela, dansând pe mese, prin spelunci simandicoase. Dar imaginea ramâne imagine si lumea are nevoie de telenovele, de romance, de mituri, de povesti. Altfel, afara e vopsit gardul ‘nauntru-i leopardul. Saptamâna asta nu am scapat, desi am fi avut nevoie toti românii de un respiro. Ne ametim, iata, ne magnetizam cu alt basm cu cocosul rosu, anume cu „lista lui Turcu“. Personajul e un mistificator. Se vede facatura, cusatura cu ata alba, de departe. Adevarul nu are importanta aici, ci spectacolul mediatic. Rating, tiraje – adica parale. Se fac si multe jocuri politice. Cineva se distreaza de minune pe seama noastra. Prima sarcina a tovului Turcu este sa acopere magaria cu Varujan. Sa nu ramâna armeanu’ stingher si patit cu UE (mama, ce lucrat a fost, Cotroceni bravo, bravissimo!).
Se aruncau la gramada niste nume. Omul se deplaseaza la Bucuresti, face talk-show tv, la ora de vârf, ca impactul sa fie maxim. Ma intreb daca Turcu a fost primit de Basescu, asa in secret, sa nu afle prostimea. Sau daca a avut intâlniri cu sefii serviciilor speciale. Si pe ce filiera a venit SRI sau SIE?… Ca este o diversiune, o intoxicare, nu ma indoiesc. Se simte de la distanta modus operandi al serviciilor secrete. Urmeaza sa aflam care: autohtone sau transoceanice. Defectorul securitatii vorbeste din amintiri. Nu are nici o proba. D’aia e asa avântat, pentru ca ne ia de prosti. Cineva il foloseste. Avea nevoie de acest scandal sa deturneze atentia de la altele, sa pocneasca niste adversari, sa se distreze putin pe seama noastra. Sa faca circ. Sa ne tina in priza, sa ne dea ceva de mestecat câteva zile. E doar o tiribomba din Obor.
