Focsani… castani… Oprisani

Am ajuns in Focsani intr-o dupa-amiaza de duminica, insorita si calduroasa. Eram curios sa revad orasul dupa multi, multi ani.

Ca orice autentic oras moldav care se respecta, Focsaniul parea toropit sub mingiierea calda a soarelui. La fel de toropit parea si fostul meu student pe care venisem sa-l inspectam. Pe cind era student la Craiova era mai vioi. Acum se moldovenise complet. Avea burtica, se misca incet si parca si gindea la fel.

Ne-a poftit in masina sa sa ne duca la hotel. Pe jos erau asternute ziare ca sa nu-i murdarim covorasele, caci masina era veche de numai doi ani. M-a mirat ca fusese deja informat ca membrii comisiilor de inspectie sint, in general, murdari pe picioare.

M-am hotarit cu greu sa-mi pun picioarele jos, caci pe ziarul care imi era repartizat se afla fotografia unui conducator de-al nostru si mi-era teama ca, daca puneam picioarele pe el, acest lucru va fi interpretat ca un gest al opozitiei. Si, intr-adevar, abia am pus picioarele pe ziar cind am auzit imediat o voce strigind: „Mai animalule!“.

Am ajuns la hotelul unde urma sa dormim, hotel care, in concordanta cu cele spuse mai sus, in mod natural, era fostul hotel al partidului. Desi au trecut multi ani de cind partidul se numeste altfel, aerul sumbru al sau nu s-a schimbat.

Din motive necunoscute, candidatul care urma sa fie inspectat in ziua urmatoare hotarise sa ne culce pe mine si pe colegul meu in aceeasi camera. I-am explicat ca, fiind trecut de a doua tinerete si ajungind in pragul celei de-a patra, somnul meu este un pericol pentru somnul oricarui coleg de camera. In fine, candidatul a acceptat sa ne cazeze in doua camere separate, respectindu-mi dreptul la intimitate.

Spre seara, am iesit la plimbare. Centrul orasului cu micul parc cu castani infloriti, savant luminati de fascicule intermitente, vechile case boieresti ocrotite cu grija, alternind cu blocuri echilibrate si cu gust, multimea de tineri ce inunda strazile centrale dadeau orasului mult farmec. Am regasit astfel farmecul Focsanilor copilariei mele, farmecul desuet si molcom al vechilor orase moldovene.

Intorsi la hotel sa ne odihnim, am constatat cu bucurie ca in restaurantul hotelului, mai precis pe terasa din curtea hotelului, avea loc o nunta moldoveneasca autentica, cu chiuituri si strigaturi. Colegul meu n-a dormit pina dimineata; poate si in speranta ca mireasa va urca si la el. Eu am luat un somnifer de Odobesti de vreun kil. Noroc ca distinsul candidat a avut grija de mine si nu mi-a dat un vin prea de soi, caci altfel as fi golit clondirul de doi litri.

Dupa inspectie am constatat ca impozitul aplicat indemnizatiei era de 40%. Degeaba am incercat sa argumentez ca doua inspectii pe an nu inseamna activitate cu caracter permanent. Mi-am amintit de unele afirmatii vinturate prin presa, cum ca focsanenii sint obligati, la interventia lui Oprisan, sa contribuie sub forma de taxe cu sume destinate festivitatilor si petrecerilor variate, imaginate de baronul de Vrancea; deci am fost si noi obligati.

Am incercat sa aflu parerea oamenilor despre atit de discutatul Oprisan. Opiniile, induiosator de unanime, s-ar putea rezuma astfel. N-are multa carte, dar, in schimb, e baiat bun. Are pile mari la Bucuresti si astfel obtine fonduri pentru judet. Astfel, a obtinut zece miliarde ca sa renoveze teatrul, care, intr-adevar, e o bijuterie de arhitectura. Locuieste la bloc, fura si el, dar face si ceva pentru oras. Cei din perioada precedenta au furat mai mult si n-au facut nimic pentru urbe. Si ca dovada am fost purtat sa vad vila precedentului primar. Despre gropile de pe strazile orasului, mai numeroase decit cele din Craiova (daca se poate imagina asa ceva), nici o vorba.

Am regasit aici aceeasi caracteristica a oamenilor, ca si in alte parti, consecinta a atitor ani de orinduire comunista, cind personalitatea individului era strivita, cind in locul lui gindeau conducatorii. Oamenii au nevoie de un stapin care sa le poarte de grija si care, din cind in cind, sa le arunce cite o ciosvirta. Si chiar daca stapinul nu e chiar usa de biserica, el este imbracat in haina romantica a haiducului de altadata. Care, chiar daca fura, dadea si la saraci.

Faptul ca aici, ca si la Bacau, ca si la Craiova, ca si in multe alte parti oamenii accepta cu resemnare conditia de oameni sarmani, gata aproape sa sarute mina stapinului cind ii cheama la vreo pomana, faptul ca nu stim sau nu putem folosi libertatea obtinuta cu multe jertfe imi amintesc de catelul meu. Cind il scot la plimbare, se zbate sa-i dau drumul din lesa. Dar, o data eliberat din lant, nu se departeaza la o distanta mai mare decit lungimea lantului de care nu mai este insa legat. Ca si multi dintre noi, are memoria lantului.

Oprisan nu este trecut pe lista neagra a PSD-ului. Si, chiar daca ar fi fost trecut, ce s-ar fi intimplat? S-ar fi gasit urgent un alt Oprisan. Ca in toata tara, si in Focsani sint multi cei care ar accepta sacrificiul de a fi alesi in fruntea bucatelor din motivul patriotic al umplerii propriilor buzunare.

In orasul cu castani sint atitia Oprisani!