20.1 C
Craiova
luni, 18 august, 2025
Știri de ultima orăOpiniiUnde a cazut unul, vor rasari trei!

Unde a cazut unul, vor rasari trei!

Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova este pusa pe fapte mari. In programul de intretinere a spatiilor verzi din aceasta primavara, arborii batrini si scorburosi, sacrificati de regie de doi ani incoace, vor fi inlocuiti cu puieti din specii valoroase: frasin, paltin, castan, stejar etc. Directorul Ilie Badescu le garanteaza craiovenilor ca in citiva ani scuarurile din oras, parcurile, si nu numai, vor fi adevarate oaze de verdeata.

„In toate cartierele unde regia a taiat arborii batrini, acestia vor fi inlocuiti cu specii valoroase. Am taiat doi, plantam trei; am taiat patru, plantam sase! Vom renunta la plop pentru ca nu este un arbore potrivit pentru mediul urban. Atunci cind l-am plantat, am facut-o pentru ca este o specie care creste repede si trebuia refacuta zona verde. Insa acum vom planta numai stejari, castani, frasini etc. Din 2002 am taiat 2.000 de arbori. Acum vom planta in locul lor 3.000! Am obtinut aprobarea consiliului in acest sens si incepem imediat ce ne permite vremea“, a spus directorul RAADPFL.

Se asteapta colaborarea presedintilor de asociatii

Ilie Badescu spune ca in actiunea regiei de refacere a zonei verzi este binevenit ajutorul asociatiilor de locatari, ai caror presedinti pot sa sune si sa semnaleze daca in zona lor au fost taiati arborii care trebuie inlocuiti.

De asemenea, pentru asociatiile care doresc sa-si amenajeze spatiile verzi cu flori de primavara de toate categoriile, gard viu si arbusti, directorul RAADPFL spune ca are super oferta:

„Detinem in jardiniere arbori, arbusti si gard viu la cel mai mic pret din tara, iar in sera avem rasaduri cu toate speciile de flori de primavara. De amenajarea scuarurilor din oras ne vom ocupa noi. Regia le va planta cu flori si arbusti“.

Puietii de specii valoroase care vor inlocui „batrinii“ taiati de regie au costat in jur de 500 de milioane de lei. Ei vor fi dati in primire asociatiilor de locatari care vor raspunde si de protejarea lor impotriva actelor de vandalism ale locatarilor din zona.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS