Exista minciuni patriotice?

In urma cu vreo zece ani, am scris un articol pe marginea unei declaratii „memorabile“ pe care un senator al Opozitiei de atunci a facut-o la aeroport, intorcandu-se cu o delegatie parlamentara de la Strasbourg: „Noi, reprezentantii Opozitiei, am trait acolo o drama. Am vorbit altfel decat am simtit. Am spus niste minciuni patriotice“.

Surprins de aceasta declaratie facuta cu o liniste nelinistitoare, dar cu convingerea ca „nu se putea altfel“, m-am intrebat, initial: oare, n-ar trebui sa apreciem sacrificiul Opozitiei si s-o stimam ca a reusit sa-si calce pe inima, punand interesul national deasupra a ceea ce stia ca se intampla in tara? Vorbind altfel decat simtise, nu daduse, oare, dovada de patriotism? Recunosc ca am avut unele ezitari inainte de a ajunge la concluzia ca minciunile nu pot fi, totusi, „patriotice“. Si nu numai din motive morale. In fond, stim de la cineva care se pricepea la politica, nu era un diletant ca politicienii nostri, ca, fie si atins cu mijloace incorecte, un scop corect ramane corect. Dar problema reala e alta. Exista, oare, doua adevaruri, unul de uz intern si altul de export? Si este in serviciul interesului national ascunderea gunoiului sub covor, pentru a nu-l vedea si strainii?

Dupa zece ani, vad ca nimic nu s-a schimbat in mentalitatea facatorilor de politica de la noi. Au ramas incremeniti in ideea ca a minti, pentru a ascunde pacatele unui regim, e o fapta patriotica si se pot chiar lauda cu ea. Ne-au dovedit asta reactiile starnite de amendamentul parlamentarului european Oostlander, sustinut si de baroneasa Nicholson, prin care a fost propusa suspendarea negocierilor de integrare cu Romania. Reactii care au dominat cam toata saptamana trecuta.

Fireste, nici un roman care intelege ce importanta are pentru Romania integrarea europeana nu poate dori izolarea tarii sale, punerea ei in carantina. In consecinta, nu ma asteptam ca Opozitia sa salute amendamentul deputatului olandez, bucuroasa ca, prin el, guvernarea Nastase primeste o grea lovitura si se vede lipsita de una din temele forte ale propagandei sale electorale. Integrarea europeana nu inseamna integrarea unui regim politic, ci integrarea Romaniei in concertul european. Dar ma asteptam ca Opozitia sa distinga intre concluzia parlamentarului european, prea severa si inacceptabila pentru noi, si reprosurile pe care el le face guvernului Nastase. Nu e adevarat, oare, ca, din nenorocire, coruptia a ajuns la noi sa para (si sa fie!) „inspaimantatoare“? Nu e adevarat ca pretentia din Constitutie, cum ca „nimeni nu e mai presus de lege“, e o vorba goala? Pentru a-l cita pe ambasadorul american la Bucuresti, Michael Guest, a vazut cineva un corupt de nivel inalt de la noi pus sub acuzatie? Nu e adevarat ca jaful practicat cu complicitatea politicii (sau chiar fara intermediari!) a atins proportii halucinante? Nu e adevarat ca autoritatile romane au incalcat moratoriul semnat de ele, in ce priveste adoptiile internationale, pentru a „servi“ niste „persoane importante“ din afara? Si daca e adevarat, al cui e interesul sa fie ascuns adevarul? Al poporului roman? E in „interesul nostru national“ sa stropim cu apa de trandafiri gunoiul coruptiei si al faradelegilor? E spre binele nostru sa ne prefacem ca nu vedem ceea ce altii vad de la Bruxelles? Daca pacatele actualei administratii sunt inacceptabile pentru standardele europene, nu e oare in interesul nostru ca ea sa fie silita sa traga de aici concluziile practice?

Cu parere de rau, constat ca Opozitia si-a mai dat o data masura – o masura mica si neputincioasa – demonstrand ca nu stie sa distinga intre minciunile fals patriotice si adevarurile de care avem nevoie. Ea si-a trimis reprezentanti la Bruxelles nu ca sa apere interesele Romaniei, ci niste realitati pe care, in campania electorala, le incrimineaza.