Tara bolnava

Motive ce n-au depins de mine m-au impiedicat sa fiu prezent la „prima sesiune de dezbatere a Strategiei de Dezvoltare Durabila a Romaniei – Orizont 2055“, cum, cam pompos, era numita, in invitatia primita de la presedintie, reuniunea de-acum cateva zile de la Palatul Parlamentului. De regula, evit conclavurile oficiale. M-am convins ca multe dintre ele sunt pierdere de vreme. De data aceasta, as fi vrut sa-mi lamuresc o anumita curiozitate, intrucat initiativa unei asemenea dezbateri m-a mirat. Nu e in stilul politicienilor nostri sa se gandeasca la perspective. Si, mai ales, la perspective in care nu sunt implicate carierele lor. Toate guvernele post-decembriste au preferat miopia, nefiind dornice sa vada dincolo de interesele lor imediate. Nici unul n-a suferit de prezbitism, pentru a le neglija. Viitorul era bun doar pentru a fi invocat in discursuri unde a fost numit vag, fie „luminita de la capatul tunelului“, fie „accesul la normalitate“. Ceea ce i-a preocupat pe politicienii care au gestionat cei patrusprezece ani de tranzitie a fost, exclusiv, „prezentul“. Mai exact: cum sa profite mai mult si mai bine de fotoliile publice pe care s-au vazut instalati si cum sa bata in cuie aceste fotolii.

Mirarea mea era cu atat mai intemeiata, cred, cu cat 2004 e un an electoral. Si am impresia ca obsesia nr. 1, in acest moment, la toate partidele din Romania e cum sa stoarca de la populatie mai multe voturi. Viitorul lor atarna de rezultatul urnelor. Pe cale de consecinta, viitorul tarii e pentru ele mai putin interesant. La PSD, aceasta obsesie a luat chiar forme amuzante. „Baronii“ locali au fost rugati public, recent, ca in acest an sa faca un efort de modestie, sa lase acasa masinile de lux si ghiulurile, pentru a menaja susceptibilitatile alegatorilor care i-ar putea injura.

Mi-am zis, asadar, si presupun ca am judecat logic. Sa le pese, oare, realmente, mai-marilor nostri ca pronosticurile demografilor sunt foarte pesimiste?, ca, potrivit acestor pronosticuri, populatia Romaniei se va imputina cu sase milioane de locuitori pana in 2055 si ca vom fi doar 16 milioane atunci? Sau, inca o data, „viitorul“ e doar tema de propaganda?

Daca as fi fost la dezbatere, as fi avut, poate, prilejul sa ma lamuresc. Cum n-am fost, nu-mi permit sa am o parere. Ceea ce pot sa spun, cu certitudine, e ca pronosticurile demografilor sunt, cu adevarat, grave, nelinistitoare. Si ca pesimismul lor trebuie luat in serios. Un optimism de circumstanta, bazat pe argumentul, foarte des auzit pe la noi, ca „n-o fi dracul atat de negru“, poate avea consecinte funeste in plan national.

Statisticile arata, fara echivoc, ca la nici un indicator demografic nu stam, macar, acceptabil. Natalitatea e in continua scadere. Mortalitatea, in continuta crestere. Din cauza mizeriei si nesigurantei, numeroase familii evita sa aiba copii. Si, spre rusinea noastra, trebuie sa recunoastem ca se intampla, azi, in Romania – nici nu stiu cum sa le numesc – lucruri abominabile. Mame care isi abandoneaza copiii pe scara unui bloc sau intr-o pubela, cand nu-i ucid, pur si simplu, dupa ce-i nasc. Parinti care isi maltrateaza odraslele sau le trimit la cersit. Toate astea nu sunt doar fapte penale. Pun in cauza sau ar trebui sa puna in cauza mai mult decat saracia. In plus, statisticile ne confirma ca tot mai multi romani isi iau lumea in cap si ca, din toate punctele de vedere, ne aflam pe o panta descendenta in plan demografic.

Solutiile, pentru a iesi din aceasta situatie, nu sunt simple. Si, in orice caz, nu se pot inspira din cele impuse pe vremea lui Ceausescu. Dar vor avea, oare, politicienii actuali patriotismul necesar pentru a-si depasi egoismul? Anul 2004 ne va da, poate, un raspuns.