Un sondaj recent realizat la nivel internaţional a analizat percepţia pe care femeile o au despre propria persoană şi ce înseamnă pentru acestea să se simtă bine în propriul corp, relatează tgcom.it
Un sondaj realizat pe un eşantion de 10.000 de reprezentante ale sexului frumos din Franţa, Italia, Germania, Spania, Marea Britanie şi Polonia, realizat de către alfemminile.com, un site destinat lumii femeilor, a demonstrat faptul că doamnele cele mai frumoase preferă frumuseţea simplă, naturală, fără a face din aceasta o obsesie. În acelaşi timp, cele mai multe dintre ele sunt capabile să îşi accepte propriile defecte şi faptul că trecerea timpului lasă urme adânci. În acelaşi timp, sondajul a scos în evidenţă o serie de aspecte comune pentru toate participantele la sondaj: doamnele preferă ritualurile de frumuseţe simple, fac sport şi au învăţat să se accepte pentru a se simţi bine în ciuda trecerii timpului. 38 la sută dintre femeile intervievate au recunoscut că au o mie de complexe atunci când se uită în oglindă: 33 la sută se consideră prea grase şi doar 26 la sută se simt mândre de propriile forme. În ciuda acestor complexe, 44 la sută dintre respondente îşi acceptă propriul corp aşa cum e. 46 la sută dintre doamne adoră să fie privite, dorite şi admirate; în acelaşi timp, 35 la sută dintre reprezentantele sexului frumos sunt jenate de privirile celorlalţi, pentru că au impresia că în acest fel oamenii le vor descoperi toate defectele. Oricum ar fi, 40 la sută dintre persoanele intervievate apreciază să fie complimentate pentru aspectul lor fizic.
Sportul, aliat şi duşman
Aproape jumătate dintre doamnele intervievate, mai precis 40 la sută dintre acestea, sunt conştiente de faptul că o alimentaţie sănătoasă şi sportul sunt ingredientele perfecte pentru a se simţi bine în propriul corp. Cu toate acestea, şi lenea este la ea acasă, de vreme ce există totuşi 37 de procente dintre femeile intervievate care nu vor să audă de sport. Trebuie însă precizat că 21 la sută dintre doamnele intervievate practică în mod regulat un sport, iar 23 la sută fac jogging duminica dimineaţa în parc. În acelaşi timp, 23 la sută dintre respondente spun că „haina îl face pe om“, iar o vestimentaţie frumoasă le poate ajuta să se simtă frumoase şi sigure pe ele, indiferent de siluetă. De altfel, 50 la sută dintre cele care au participat la sondaj au recunoscut că se folosesc de haine pentru a-şi ascunde propriile defecte. În ceea ce priveşte acea parte a trupului de care doamnele se simt cel mai complexate, 38 la sută dintre respondente au recunoscut că îşi detestă picioarele, iar un procent egal îşi urăsc abdomenul. Printre punctele forte, cele mai apreciate părţi ale trupului sunt sânii (23 la sută), posteriorul (19%), iar 24 la sută nu se dau în vânt în mod deosebit după nici una dintre părţile propriului corp. Pentru a-şi modela punctele critice sau pentru a le menţine în formă pe cele de care sunt mândre, doamnele recurg la un tratament pentru corp care să fie înainte de toate tonifiant (43%), relaxant (30%) şi să le ajute să slăbească (27%).
Metode simple
Dincolo de toate acestea însă, un lucru este cert: în concepţia femeii moderne frumuseţea înseamnă simplitate. O femeie din trei a declarat că nu urmează nici un ritual special de frumuseţe, în timp ce 33 la sută au mărturisit că, din când în când, îşi dedică un moment de răsfăţ, cu o cremă aromată. Doar 14 la sută dintre doamnele intervievate au recunoscut că folosesc creme anticelulitice în mod regulat. În ceea ce priveşte produsele cosmetice, în topul preferinţelor se numără cremele hidratante şi nutritive, invocate de 65 la sută dintre respondente, în timp ce 27 la sută au recunoscut că, din când în când, recurg şi la uleiuri esenţiale tonifiante şi relaxante. Şi chiar dacă doamnele ar prefera să alterneze produsele de cosmetică şi să se răsfeţe din când în când cu ceva mai scump, cheltuielile lunare alocate acestora sunt destul de moderate: 32 la sută dau între 15 şi 30 euro, 23% între 30 şi 50 de euro, iar 31 la sută mai puţin de 15 euro pe lună. De altfel, criza pare să le fi făcut mai cumpătate pe doamnele intervievate, 64 la sută dintre ele afirmând că preferă să se relaxeze în propria cadă, decât să meargă la cine ştie ce institut specializat, care este preferat de doar 20 la sută dintre respondente. În plus, 50 la sută dintre femei spun că nu au călcat niciodată pragul unui centru de frumuseţe, iar 30 la sută merg o dată sau de două ori pe an. În ceea ce priveşte chirurgia estetică, 38 la sută dintre doamne spun că nu ar recurge niciodată la bisturiul chirurgului estetician şi acceptă fără probleme semnele lăsate de trecerea anilor.

