Momo, madame Rose şi copiii săi feriţi de Asistenţa publică vin să vorbească despre iubirea pentru semeni care transgresează în „Mizerabilii, mon amour“ tot ce e murdar şi dureros.
Sala „I.D. Sîrbu“ a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova a găzduit sâmbătă premiera Teatrului „Colibri“, „Mizerabilii, mon amour“, de Alina Rece, o provocare lansată tânărului public. O transpunere scenică a romanului „Ai toată viaţa înainte“, de Romain Gary (Premiul Goncourt, 1975), cu inserţii din „Mizerabilii“ de Victor Hugo, piesa „Mizerabilii, mon amour“ o aduce în faţa publicului pe actriţa Oana Stancu într-un one man show, într-o pledoarie pentru regăsirea şi reaşezarea valorilor spirituale în viaţa personală şi în comunitate.
„Este o nouă provocare, un nou recital diferit de ce am făcut până acum. Este foarte greu, dar şi foarte frumos, în egală măsură. Este o compoziţie. Acest puşti are 16 ani, eu sunt demult trecută de vârsta a doua a tinereţii.
Îi mulţumesc regizoarei Alina Rece că mi-a propus acest recital. El a venit într-un moment în care îmi doream să fac ceva şi în teatrul dramatic. Din trei în trei ani îmi vine dor de ce am făcut în facultate. Mă simt bine, încerc să mă apropii de Momo cu fiecare reprezentaţie şi sper ca oamenii din Craiova să vină să-l vadă… În perioada în care am început să-l creionez pe Momo, eram foarte atentă la băieţii de vârsta lui. Intram în relaţie cu ei, discutam, ca să-i cunosc şi să ştiu ce am eu de făcut la al meu. Am fost şi prin cămine de copii, am văzut suferinţa lor. Toate aceste informaţii au dus la crearea lui Momo pe scenă“, a precizat actriţa.
O poveste despre întoarcerea la credinţă şi iubire
Momo, personajul spectacolului, este un adolescent atât de lovit de soartă, de viaţă, de tentaţiile drogului, de sărăcie, de promiscuitate şi, mai ales, de lipsa mamei, încât te aştepţi în orice moment să cedeze şi să devină dependent, un hoţ înrăit sau chiar un criminal. Dar iată că din resorturile tainice ale fiinţei lui ţâşneşte o dragoste de oameni salvatoare, vindecătoare, irezistibilă. El reuşeşte să treacă imaculat prin noroiul vieţii, să-şi păstreze sufletul curat şi optimismul intact.
„Eram aproape cu toţii copii de curve“, îşi începe Momo povestea. Şi, din când în când, aceeaşi frământare este strigată.
„Mi se pare că toată lumea are mamă, dar eu nu. Am început să am crampe, ca s-o fac să vină… Pe trotuarul de dincolo era un puşti cu o minge care îmi spusese că mama lui vine întotdeauna când îl doare burta“. L-a durut burta, da’, degeaba, a făcut chiar prin casă şi tot degeaba. Şi atunci, strigătul deznădăjduit umple sala, „Mama“. Doar un desen zugrăvit cu creta pe un perete reuşeşte să aline sufletul copilului „uneia din branşă“, dar fără a-i înlocui căldura şi dragostea pe care numai o mamă le poate oferi necondiţionat.
Şi din nou lecţiile vieţii prind glas prin intermediul copilului de 16 ani. „Asistenţa publică e primul lucru pe care îl învaţă un copil… Când o femeie lucrează în branşă, îşi pierde dreptul de maternitate din cauza prostituţiei… N-am înţeles niciodată de ce nu li se dă voie curvelor înregistrate să-şi crească plozii, că doar celelalte nu se jenează. Madame Rose crede că e din cauza importanţei pe care fundul îl are în Franţa, unde ia nişte proporţii pe care nu ţi le poţi închipui până ce nu vezi cu ochii. Madame Rose spune că fundul e lucrul cel mai important din Franţa, după Ludovic al XIV-lea, bineînţeles, şi de aceea, prostituatele, cum li se zice, sunt persecutate, căci femeile cinstite vor să şi-l păstreze numai pentru ele“… Sunt întrebările şi răspunsurile băiatului care s-a născut din pântecul „uneia din branşă“, la fel ca şi ceilalţi şapte copii, crescuţi de madame Rose, într-o suburbie sordidă a Parisului, printre emigranţi.
Întâmplările ne duc cu gândul la „Mizerabilii“ de Victor Hugo, un soi nou de „Mizerabilii“, postmoderni. Acest „Gavroche“ supravieţuitor, născut arab, crescut de o bătrână evreică şi, în cele din urmă, primit cu drag într-o familie creştină, parcurge un traseu ce înmănunchează toate credinţele în acelaşi îndemn universal valabil: „Trebuie să trăieşti!“.
„Iubirea pentru semeni transgresează în spectacol tot ce e murdar şi dureros, ca exemplu de umanitate pentru noi toţi. Criza pierderii sufletului se anunţă mult mai gravă decât cealaltă criză“, preciza directorul Teatrului „Colibri“.
„Mizerabilii, mon amour“ vine ca o propunere făcută tinerilor de azi, născută din convingerea că ei au nevoie de modele adevărate, de întoarcerea la credinţă şi iubire, aşa cum face Momo.
