În acest sfârșit de săptămână, jandarmii mehedințeni vor fi la datorie și vor acționa atât independent cât și în sistem integrat la Festivalul Berii.
Manifestarile cultural-artistice se desfășoară în perioada 28-30.07.2023 în zona de promenadă Crișan din Drobeta Turnu Severin.
Pentru ca toate evenimentele să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii alături de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Drobeta” al județului Mehedinți, Direcției de Poliție Locală Drobeta Turnu Severin vor acționa pentru:
- asigurarea și menținerea climatului de ordine și siguranță publică;
- prevenirea producerii faptelor antisociale;
- îndrumarea și acordarea sprijinului persoanelor precum și protecția acestora;
- prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise;
- adoptarea măsurilor legale în cazul constatării unor fapte de natură contravențională sau penală.
Participanții la festival trebuie: - să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine,
- să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice,
- să supravegheze bunurile personale,
- în situații care presupun intervenția forțelor de ordine, să solicite sprijin în mod direct sau prin S.N.U.A.U. 112.
Citește și: IntenCity şi un complex de blocuri turn au stârnit scântei în Consiliul Local