Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu – Biroul de Investigații Criminale au reținut pe 31 decembrie, pentru 24 de ore, un localnic de 29 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că miercuri noapte, în intervalul orar 3.30-4.40, tânărul ar fi pătruns în interiorul autoturismului unui bărbat, de 33 de ani, din Târgu Jiu, care se afla parcat pe strada Titus Gârbea, închis, dar neasigurat, iar din torpedou ar fi sustras suma de 3.000 lei și un parfum, fiind creat un prejudiciu declarat de proprietar în valoare de 3.300 lei.
Totodată, în aceeași noapte și zonă, tânărul ar mai fi încercat să sustragă bunuri din alte trei autoturisme.
Prejudiciul a fost recuperat parțial și restituit proprietarului.

