Zilele trecute un craiovean a surprins şoferul unei vidanje, cum goleşte conţinutul dintr-o fosă în canalizarea oraşului. Acesta a anunţat autorităţile, revoltat fiind de fapta respectivului şofer.
Maşina aparţine unei firme private care are contract încheiat cu Compania de Apă Oltenia pentru prestarea serviciilor pentru descărcarea apelor uzate vidanjate. Pe semne că şoferului i-a fost lene să mai străbată oraşul de la o margine la alta, până la Staţia de epurare de la Făcăi. A ales să golească toată mizeria în canalizarea oraşului, dar spre ghinionul lui a fost surprins de un craiovean, care a făcut publică insprava acestuia.
„Pe data de 02.06.2025 pe strada Gârleşti, tronsonul situat între depozitul Basicra şi Centura de Nord un vehicul destinat vidanjarii foselor a deversat încărcătura în sistemul de canalizare a oraşului printr-o gura de canal. Am sesizat acest eveniment la numărul de telefon destinat cetăţeanului, precum şi pe adresa de mail a Poliţiei Locale şi a Consiliului Local al Primăriei. Răspunsul primit din partea Poliţiei Locale prin care îmi comunica, că nu pot dispune sancţionarea contravenientului pe baza unei sesizări scrise şi probe video precum şi faptul ca pe viitor trebuie să sunăm la telefon ( ceea ce am şi făcut ) mi se pare şocant . Există semnale că unii vidanjori aruncă mizeria pe câmp sau în canalele oraşului
Vidanja se goleşte în staţia de epurare
Contactat în legătură cu vidanja prinsă în flagrant, operatorul de apă şi canal spune că apele uzate vidanjate nu trebuie să ajungă în canalizarea oraşului.
„Compania de Apă Oltenia S. A. a fost sesizată cu privire la deversarea de ape uzate de pe strada Gârlești, din municipiul Craiova. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autovidanja cu numărul de înmatriculare DJ – 08 – APA aparține unei societăți care are încheiat cu Compania de Apă Oltenia S.A. contract de prestări servicii pentru descărcarea apelor uzate vidanjate.Apele uzate se deversează doar la Stația de Epurare de la Făcăi, lucru prevăzut în contract, astfel că societatea respectivă a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor contractuale, urmând să achite Companiei despăgubiri în valoare de 1.000 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al CAO, Carmen Petrean.

Un circuit corect al reziduurilor menajere implică automat şi staţia de epurare de la Făcăi. Mai exact, după ce fosele sunt golite de apele menajere, vidanja trebuie golită într-un spaţiu autorizat, respectiv staţia de epurare. Asta implică însă o serie de cheltuieli suplimentare, comparativ cu o deversare direct în natură. În primul rând, pentru fiecare transport trebuie plătit un buletin de analiză, iar apoi se mai adaugă o sumă pentru fiecare mc de încărcătură.
De asemenea, în funcţie de rezultatele analizelor se mai plătesc şi tarife suplimentare pentru depăşirile la anumiţi indicatori, cum ar fi azotatul amoniacal, sulfurile.
Cu alte cuvinte, fiecare vidanjă care-şi urmează cursul legal înseamnă o serie de cheltuieli suplimentare pentru firmele de profil. Uneori, acestea preferă să „ardă” etapa numită „staţia de epurare”. Asta înseamnă bani mai mulţi în buzunarul patronului. Reversul este un mediu poluat şi o bătaie de joc la adresa celor care respectă legea.

Contravenţie
Conform Regulamentului de gospodărire a oraşului Craiova, deversarea din vidanje în rețelele de apă și canalizare este contravenţie.
„Constituie contravenţie săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte de către persoane fizice și juridice, dacă nu sunt comise în astfel de
condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: h).Deversarea din vidanje în rețelele de apă și canalizare aparținând
Municipiului Craiova, fără autorizare legală”. Amenda este cuprinsă între 1500 – 2000 de lei.