Locuitorii de pe o stradă de la periferia Craiovei spun că s-au trezit cu drumul de acces la proprietăţi blocat de către un vecin. Acesta a bornat o parte din stradă, a pus bandă de avertizare, a pus containere şi cauciucuri şi a pus afişe prin care anunţa că este proprietate privată. Drept urmare, zeci de familii abia se mai puteau strecura cu maşina către casă. În schimb, vecinul acuzat susţine că drumul este proprietatea lui şi alţi localnici au ocupat abuziv calea de acces.

Este vorba de localnicii de pe strada Stejarului din cartierul Bariera Vâlcii care în urmă cu câteva zile s-au trezit cu o porţiune de stradă închisă. Unul dintre vecini a bornat o parte a drumului, a îngrădit cu bandă de avertizare, a postat nişte containere şi cauciucuri şi a anunţat prin afişe că este proprietate privată. Mare le-a fost mirarea celor câtorva zeci de familii, când au văzut că nu mai pot pătrunde pe stradă sau abia se pot strecura pe lângă garduri către casă. Ei spun că drumul aparţine domeniului public al Primăriei Craiova, începe din strada Carpenului, traversează Centrura de Nord şi se continuă şi dincolo de centură.

„În 2010, drumul acesta, strada Stejarului, a intrat în administrarea domeniului public al Primăriei Craiova. Este vorba de o mie de metri, 783 de metri este dincolo de Centură şi restul de 283 m pe parte aceasta a Centurii şi a rămas cu denumirea DE178, urmând să intre în intravilan pe noul PUZ. Este hotărâre de guvern, hotărâre de Consiliu Local din 2007 şi 2008. În 2012, vecinii care au închis acum strada au primit autorizaţie de împrejmuire fără retragere de gard. Cum să dai tu, primărie autorizaţie, când tu ai în administrare acest drum, un drum care trebuie să aibă o lăţime de patru metri? Vecinii din faţa lor au fost obligaţi de primărie să retragă gardul. Noi ne-am judecat cu ei şi aşa cum se observă, prima locuinţă şi-a retras gardul, cea de-a doua, nu. Acum au intrat în posesia şi acestui teren care vine în continuarea primei proprietăţi şi au închid drumul de acces. Din patru metri, cât are în mod normal strada au mai rămas doi metri. Abia putem trece cu maşina. O ambulanţă sau o maşină de pompieri nu poate intra. Noi ne vedem nevoiţi să traversăm pe câmp şi să ieşim acolo, spre Meliss. Aşa aveam câţiva zeci de metri până în Centură şi nu aveam treabă. Am chemat Poliţia Locală şi ne-au spus că unde au închis ei strada nu este împrejmuire şi nu au ce să le facă. Cu ei nu ne putem înţelege. Am mers la primărie, am vorbit la Urbanism şi mi-au promis că vin să borneze drumul”, spune o localnică.

„Vecinul să-şi retragă gardul. Eu sunt pe proprietatea mea”
Într-adevăr, proprietarii unei vile de pe strada Stejarului, care în Cartea funciară figurează ca o „anexă exploataţie agricolă cu destinaţia de sortare şi depozitare seminţe la S+P şi vestiar, depozitare şi reparare scule la mansardă- subsol+parter+mansardă” şi-au extins proprietatea ca urmare a obţinerii acesteia prin succesiune. Conform susţinerilor acestora, proprietatea lor se întinde şi pe o parte din drumul de acces.
„Nu suntem noi vinovaţi, alţii au intrat pe drum. Noi le-am pus la dispoziţie cadastrul. Între punctul nostru cadastral şi vecini sunt 4,48 de metri, dar în realitate nu sunt. Unii au intrat cu construcţiile de garduri în domeniul public. Eu am pus iniţial un stâlp cu nişte cauciucuri, dar înainte i-am avertizat. Această situaţie datează din 2022, când am venit Poliţia Locală şi cei de la Patrimoniu ca să traseze un ax de drum, care a fost o porţiune foarte mică. Eu le-am explicat şi ei înţeleg ce vor ei. Mulţi nu au autorizaţii de construire, eu am absolut tot. Eu am făcut o delimitare, am pus un stâlp şi un vecin a dat cu maşina în el să-l dărâme. Bornarea este făcută de un specialist. Au ieşire şi pe strada cealaltă. Ei se leagă de axul drumului, trebuie să se ia de punctele cadastrale de pe o parte şi cealaltă a vecinului din faţă. M-au târât într-un proces în care nu aveam ce să caut. Vecinul din faţa mea trebuie să-şi retragă gardul de pe proprietatea statului. Eu sunt pe proprietatea mea”, spune proprietara acuzată de vecini că a ocupat abuziv strada.

Ce spune primăria
Care este punctul de vedere al Primăriei Craiova vizavi de această situaţie:
„Au fost numeroase situații de acest gen pe strada Stejarului din Bariera Vâlcii, din cauza nerespectării limitelor de proprietate sau a cărților cadastrale de către proprietarii din zona respectivă.
La verificările Poliției locale și ale reprezentanților Primăriei, au mai fost desființate, de-a lungul timpului, și alte împrejmuiri de pe stradă pentru că nu se respecta retragerea impusă prin autorizația de construire.
Și de această dată, se vor verificări la fața locului de către echipele Poliției Locale pentru a stabili dacă locuitorii respectă autorizațiile de construire, limitele de proprietate și aliniamentul, conform cărților funciare existente.
Imediat ce vor fi finalizate verificările din teren, se va proceda și la trasarea limitelor de proprietate, conform documentațiilor.
Strada Stejarului din Bariera Vâlcii este o stradă care provine dintr-un drum de exploatare” a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.