13.4 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalWeek-end încărcat de misiuni pentru jandarmii mehedinţeni

Week-end încărcat de misiuni pentru jandarmii mehedinţeni

Jandarmii mehedinteni vor fi angrenaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în misiuni de asigurare şi menţinere a climatului de ordine şi siguranţă publică la manifestările ce vor avea loc la nivelul judeţului în aria de competenţă, dar şi a municipiului Drobeta Turnu Severin, ce se vor desfăşura astfel:

– sâmbătă 9 mai, manifestările organizate pentru pentru a sărbători Ziua   Independenţei de Stat a României, Ziua  Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al II-lea doilea război mondial şi Ziua  Europei, marcate prin depuneri de coroane la monumentul eroilor din Parcul Rozelor, municipiul Drobeta Turnu Severin precum şi în oraşele Orşova şi Vânju Mare;
–  sâmbătă 9 mai,  între orele 16.00-18.00,  marşul de protest organizat în scopul opririi tăierilor abuzive de arbori din păduri, de un grup de cetăţeni, care se deplasază  de la Pădurea Crihala, pe strada Crişan, Str. Horia, Str. I.G. Bibicescu, până pe strada Th. Costescu, în zona fântânii cinetice;
–  duminică 10 mai, sărbătoarea câmpenească ,,Liliacul de la Nadanova”.

Pentru ca aceste evenimente să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor şi  vor actiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS