
Un fals patron din Târgu Jiu ademenea femei la false interviuri de angajare pentru a le viola. Nicolae Constantinescu, de 37 de ani, din Târgu Jiu, acuzat de tâlhărie și agresiune sexuală, a fost reţinut de poliţiştii gorjeni şi audiat ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Bărbatul este suspectat că s-a dat drept angajator și i-a promis unei asistente medicale un loc de muncă la Complexul Energetic Oltenia. Femeia de 31 de ani, din Craiova, a fost chemată la o carieră din Bâlteni, iar într-o zonă împădurită ar fi fost obligată să întrețină relații sexuale. Ieri, suspectul ar fi găsit o nouă victimă. Acesta a mai fost condamnat după ce a tâlhărit un judecător și mai este cercetat într-un dosar penal pentru tentativă de viol, în oraşul Rovinari. Constantinescu a fost prins în urma plângerilor depuse de victimele sale. Suspectul a fost prezentat vineri Judecătoriei Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii gorjeni au extins ancheta şi vor să afle dacă falsul angajator a mai făcut victime şi în rândul altor femei. Persoanele care au avut de-a face cu suspectul sunt rugate să apeleze la poliţie.