
Cu acordul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, o parte din moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu vor fi dăruite Mănăstirii Horezu, din judeţul Vâlcea. Racla cu moaşte va ajunge în Horezu sâmbătă şi va fi aşezată, spre închinare, în biserica mare, potrivit arhiram.ro. Pelerinii sunt aşteptaţi să se închine la racla cu oseminte, iar, de la ora 17.00, să participe la slujba de priveghere.
Duminică, începând cu ora 9.00, va fi săvârşită slujba de resfinţire a picturii bisericii celei mari şi Sfânta Liturghie. Soborul de ierarhi care va oficia slujba va fi condus de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.