Trei persoane bănuite de furturi în Franța au fost conduse la Parchetele de pe lângă Tribunalele București și Mehedinți pentru a fi audiate. Polițiștii de investigații criminale au efectuat, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române — IGPR, trei percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Mehedinți, pentru destructurarea unei grupări infracționale, bănuite de comiterea mai multor furturi pe teritoriul Franței. Pe numele unei persoane a fost emis, de autoritățile franceze, un mandat european de arestare.
La data de 16 mai , au fost înregistrate la Parchetele de pe lângă Tribunalul București și Tribunalul Mehedinți, cereri de comisie rogatorie internațională, formulate de autoritățile franceze, privind o grupare de cetățeni români, care sunt cercetați pentru participare la asociere de răufăcători în vederea pregătirii unui delict și furt agravat. Anterior, la data de 18 februarie, în acest caz, în Franța, au fost arestate șapte persoane.
În urma cercetărilor efectuate de autoritățile franceze a reieșit faptul că, membrii grupării infracționale ar fi comis peste 90 de furturi din locuințe, precum și două furturi de autoturisme, prejudiciul creat fiind de aproximativ 90.000 de euro.
Astfel, la data de 17 iunie, în baza delegărilor celor două unități de Parchet, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, împreună cu polițiștii Serviciilor de Investigații Criminale ai DGPMB și IPJ Mehedinți, au efectuat trei percheziții domiciliare, una în București și două în județul Mehedinți, de unde au fost ridicate două laptop-uri, două tablete, un aparat GPS și o drujbă.
În cadrul activităților efectuate, alături de polițiștii români au participat și anchetatorii francezi.

