Caravana filmului „Ultimul Zburător“, care a pornit prin ţară cu actorii şi realizatorii lui, a poposit la cinematograful Patria din Craiova, vineri, 7 februarie.
Filmul „Ultimul Zburător“ este o inițiativă curajoasă pentru industria cinematografică din România, o incursiune în legendele românești care transcende timpul și spațiul, purtând personajele principale într-o călătorie inițiatică spre redescoperire. Povestea începe în anul 2012, într-o lume lipsită de magie, în care ultimul dintre Zburători, Zanoni, se îndrăgostește de tânăra Eliza, o cântăreață aflată la începutul carierei muzicale. Între cei doi ia naștere o frumoasă poveste de iubire. Şi pentru că într-un basm există întotdeauna şi un duşman, „un soi de zmeu“, avem şi acum unul, întruchipat de Constantin Cotimanis. „Cât de plictisitor ar fi fost basmul fără o frână, fără un duşman, un soi de zmeu. Despre nemurire, despre dragoste… (făcând referire la întrebarea de pe afişul peliculei: Ai da nemurirea pentru iubire? – n.r.) Eu prefer să trăiesc în basm, viaţa mea este un basm continuu. Mă întreb cum am ajuns să fac ce fac? Cum am ajuns să iubesc? De ce iubesc întruna? De ce caut să fug de realitatea asta care ne dă pumni? Sunt întrebări pe care mi le pun şi mă bucur că pe zi ce trece încep să refuz realitatea asta cruntă şi să scap în poezie, în basm. O fac cu toată dragostea“.
Pelicula este prima parte a unei trilogii, după cum au gândit-o realizatorii ei. „La baza acestei trilogii stă un manifest cultural pe care noi l-am intitulat «Promissium», care spune: «Haideţi să ne redescoperim marile poveşti!». Ne-am propus iniţial să facem un scurt metraj. Am prins drag de scris. Am ales mitul Zburătorului ca să creăm acest basm modern şi să-l aducem în contemporaneitate, să-l oferim publicului. Şi iată, el s-a dezvoltat într-un lungmetraj, după care într-o trilogie ce are la bază trei din miturile fundamentale ale culturii noastre. Dacă în prima parte avem mitul Zburătorului, în partea a doua mergem şi luăm tema principală, a sacrificiului din legenda Meşterului Manole. Vom dezvolta în continuare o poveste cu Zburători, iele, căluşari. Ea va fi filmată în această zonă, pentru ca în a treia parte să încercăm o altă premieră în cinematografia românească: să realizăm o distopie, care are la bază un alt mit fundamental – Mioriţa“, a precizat, Ovidiu Georgescu, regizorul, scenaristul, producătorul peliculei.
Filmul „Ultimul Zburător“ este şi prima peliculă românească selecţionată la cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Fantastic de la Bruxelles (BIFFF), din Belgia, unul dintre cele mai importante festivaluri de filme fantasy din Europa, care se va desfăşura în perioada 8 – 20 aprilie. „Noi nu ne-am bazat pe efectul special, ci pe această minunată poveste, pe aceste personaje de basm care populează realitatea noastră contemporană. Cu asta sper să cucerim publicul şi juriul acestui festival“, a mai precizat regizorul.
„Ultimul Zburător“, pe marele ecrane din Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei