30.1 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăLocalBlocaţi în trafic de Ziua Unirii - „E bine că ne unim şi aşa, cu maşini cu tot“

Blocaţi în trafic de Ziua Unirii – „E bine că ne unim şi aşa, cu maşini cu tot“

http://www.youtube.com/watch?v=PvqtWY8hKik?

Şoferii s-au enervat iarăşi vineri, în a doua zi consecutivă în care străzile A.I. Cuza şi Popa Şapcă au fost închise circulaţiei pentru o oră. Dacă joi, Scorpionii Negri au fost salutaţi în faţa primăriei la plecarea în ultima misiune în Afganistan, vineri a avut loc obişnuita manifestare cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. În trafic, punctul culminant al nervilor a fost atins la giratoriul de la Universitate, unde unii şoferi au aşteptat chiar şi 20 de minute pentru a-şi putea continua drumul. Nici poliţiştii de la Rutieră nu erau prea fericiţi.

În astfel de zile, poliţiştii şi şoferii îşi dau seama că pasajul subteran, construit aşa cum este, a fost o mare greşeală. Au trăit pe pielea lor zeci de minute de aşteptare în trafic, în faţa unui giratoriu care strânge, laolaltă, traficul de pe bulevardul Carol I, de pe ambele sensuri ale Căii Bucureşti, maşinile din pasajul subteran şi de pe strada Arieş. Rezultatul? Ambuteiaj total la câteva minute după ora 10.00, când au început manifestările pentru Ziua Unirii.
Unii şoferi au încercat să-şi ocupe timpul luând o pauză foarte lungă de ţigară sau vorbind la telefon. În tot acest timp, Poliţia Rutieră încerca să-şi facă treaba în giratoriu, lovită în plin de claxoane. „Încercăm să rezistăm. Nu avem un oraş atât de bine amenajat cum ar trebui să fie. Cred că stăm de vreun sfert de oră aici…“, povesteşte un şofer mai calm.

Soluţii întârziate: „Ar trebui să se lungească podul, să treacă de intersecţia asta“

Un taximetrist crede că ar trebui mutate manifestările în Parcul Tineretului, spre exemplu, sau să se mărească pasajul suprateran. „E puţin aglomerat, dar, de regulă, se circulă mai bine. Sunt obişnuit. Ar putea să le mute în Luncă, în Parcul Tineretului. Şi, ca să se dirijeze traficul, ar trebui să se lungească podul, să treacă de intersecţia asta“, e de părere taximetristul. Din păcate, e prea târziu pentru a repara greşeala pasajelor. Cel mai simpatic, însă, a fost clientul său, un bărbat în vârstă, care a reuşit să vadă şi lucrurile bune: „E bine că ne unim şi aşa, cu maşini cu tot… Avem o unitate deplină!“. De râsu’-plânsu’.
Pentru că nervii, claxoanele şi înjurăturile ajung să fie inutile la un moment dat, ironia devine arma şoferilor pentru a rezista în astfel de condiţii. „Rezist, dar ce e în faţă, ce se întâmplă?“, întreabă alt şofer. Îi spunem că se sărbătoreşte Ziua Unirii în faţa primăriei. „Aaa, păi dacă e pentru Ziua Unirii, mai rezist! Trebuie ţinute manifestările, mai ales că pentru Craiova există şi o tradiţie, Hora Unirii în faţa Liceului «Carol». Nu cred că se pot muta. Dar pentru Ziua Unirii, orice!“, spune şoferul, râzând.

Poliţia încurcă; manifestările – reclamă pentru autorităţi

Chemată la datorie în aceste zile speciale, Poliţia Rutieră are parte de cuvintele „dulci“ are şoferilor. După ei, poliţia mai mult încurcă decât să dirijeze. „Cu greu rezistăm. Suntem de un sfert de oră în intersecţia asta! Puteau să închidă mâine. Cu siguranţă puteau găsi alt loc, să evite centrul. Cred că poliţia mai mult încurcă, fără supărare“, consideră un conducător auto. „Cam greu, dar asta este… Cam aglomerat oraşul, multe maşini, oraşul fiind mic, străzile sunt aşa cum sunt, sunt înguste. În afara oraşului ar putea să se mute, mai la periferie. Dar, ca să faci o anumită reclamă şi publicitate, trebuie să faci undeva în centru unde să acaparezi atenţia lumii. La urma urmei, trebuie făcute ca să se vadă“, consideră un şofer despre strategia de marketing a depunerii de coroane. În ceea ce priveşte poliţia, răspunsul său se rezumă la: „No comment“.
Am găsit, însă, şi un şofer care consideră că poliţia îşi face treaba. „Nu avem încotro, trebuie să stăm. Ar trebui să mute evenimentele undeva unde să nu avem probleme din pricina asta. Nu am nici o sugestie pentru autorităţi, ei se descurcă singuri! Cum s-au descurcat până acum, se descurcă şi în continuare… În momentul de faţă, poliţia dirijează“, spune, zâmbind, încă un şofer condamnat la aşteptare.
Cu câteva minute înainte să plece de la giratoriu, un poliţist de la Rutieră se apropie de noi şi ridică puţin tonul, ca să-l auzim printre claxoane şi motoare: „Să le spuneţi şi dumneavoastră (autorităţilor – n.r.) să ia giratoriul de aici când închid circulaţia, că numai atunci se poate dirija!“.

Giratoriul ar putea sau nu să rămână acolo

Reprezentantul Biroului Poliţiei Rutiere Craiova în comisia de sistematizare a circulaţiei din cadrul primăriei, Sorin Gae, a spus pentru GdS că giratoriul „a fost propunerea noastră şi, momentan, este o soluţie provizorie pentru intersecţia respectivă. Urmează să vedem care este soluţia optimă pentru intersecţie. Nu se poate desfiinţa o amenajare rutieră pentru două-trei ore. Trebuie modificată întreaga schemă de semnalizare în zonă, trebuie reglementată altfel prioritatea, semafoarele ar trebui repornite. Tocmai de aceea au fost colegii mei în intersecţie, pentru a fluidiza cât s-a putut traficul. La un anumit interval de timp a fost blocată şi Calea Unirii şi tot fluxul de vehicule s-a îndreptat către Universitate. Din ce ştiu eu, nu am avut accidente acolo, acesta este scopul nostru, dar şi fluidizarea zonei respective. Sensul giratoriu este o variantă provizorie, deocamdată rămâne. E posibil să devină permanent sau e posibil să funcţioneze intersecţia respectivă pe semafoare“, a încheiat Sorin Gae. Gazeta de Sud a cerut un punct de vedere şi reprezentanţilor primăriei, însă aceştia nu au oferit nici o informaţie concretă legată de mutarea acestor manifestări la ore sau în zile în care nu ar afecta traficul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS