24.4 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalTârgul de pe Caracal - potop de nelegalităţi

Târgul de pe Caracal – potop de nelegalităţi

Neclarităţile legate de construirea târgului de pe strada Caracal din Craiova se înmulţesc pe zi ce trece. Ultima dintre ele se referă la documentaţia tehnică după care se lucrează pe cei 32.000 de metri pătraţi cât a închiriat SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL de la firma Texind SA.

Craiova plăteşte de patru luni o chirie lunară de 15.000 de euro fără să beneficieze de spaţiul închiriat pe strada Caracal 172B. Lucrările de amenajare a târgului au început fără autorizaţie de construire, lucru recunoscut chiar de primărie într-un răspuns trimis GdS acum o săptămână. SC Pieţe şi Târguri SRL şi Primăria Craiova nu au făcut nici acum public contractul integral, iar Poliţia Locală doarme în front şi nu controlează aspectele legale. Ce altceva ar mai putea ieşi la iveală legat de acest subiect? De exemplu, după ce planuri tehnice se construieşte târgul sau la cât se ridică investiţiile?

Contract semnat pe ultima sută de metri

La ambele întrebări, realitatea contrazice declaraţiile oficialilor primăriei şi ai SC Pieţe şi Târguri SRL. În actul adiţional la contractul de închiriere a terenului, din 25 februarie 2013, una dintre clauze prevede următoarele: „SC Texind va realiza pe cheltuiala proprie barăci din lemn fără închidere perimetrală, conform schiţelor de amplasament şi a planurilor concepute de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, în suprafaţă de cel puţin 2.000 de metri pătraţi“. Despre ce planuri vorbeşte firma din subordinea primăriei este greu de înţeles, deoarece documentaţia tehnică după care trebuia să se lucreze la târg a văzut lumina zilei abia în luna iunie, deci patru luni mai târziu. Potrivit autorizaţiei de construire nr. 776 din 8 iulie 2013, documentaţia tehnică pe baza căreia a fost emisă autorizaţia a fost elaborată de firma STRUCTURAL CJ PROIECT SRL, deţinută integral de Cătălin Ion Jerdoiu. Societatea a fost înfiinţată în luna aprilie a acestui an, iar două luni mai târziu a semnat în regim de urgenţă contractul cu SC Pieţe şi Târguri SRL pe o sumă infimă: 3.900 de lei plus TVA. Cei de la Pieţe au fost extrem de nehotărâţi în privinţa numărului de spaţii pentru comercianţi. Într-o zi doreau un număr, pentru ca, peste câteva zile, să ceară suplimentarea locurilor.
Trebuie spus că, fără documentaţia tehnică, nu se putea obţine autorizaţia de construire. Referitor la autorizaţia în sine pentru amplasamentul de pe strada Caracal 172B, ea este oarecum atipică faţă de celelalte documente de acest fel, în sensul că nu precizează suprafaţa pe care se fac lucrările şi numărul cadastral al terenului, aşa cum se întâmplă la celelalte autorizaţii. Ce-i drept, nici nu este impus prin lege acest lucru, după cum susţin reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii.
De asemenea, valoarea oficială a investiţiilor, fie că banii vin de la Texind sau din chiria plătită degeaba până acum de Pieţe şi Târguri, este mai mică decât sumele vehiculate de oficialii societăţii primăriei. În autorizaţia de construire, valoarea investiţiilor este de 420.000 de lei, în timp ce conducerea Pieţe şi Târguri vorbea de peste 600.000 de lei.

Ce se va vinde în târg

Potrivit documentaţiei tehnice, atunci când va fi gata târgul de pe strada Caracal va avea 136 de locuri de parcare amplasate la stânga intrării, zece chioşcuri de alimentaţie publică de câte 15 metri pătraţi fiecare, închise perimetral şi cu învelitoare din plăci tip sandviş, şi o terasă aferentă de câte 50 de metri pătraţi. Comercianţii de haine vechi vor avea la dispoziţie 285 de boxe de câte opt metri pătraţi, împărţite în cinci hale deschise din lemn. Boxele sunt aliniate pe două rânduri în fiecare hală, iar pe mijloc este o alee betonată. La acestea se adaugă 117 chioşcuri închise de câte 15 metri pătraţi fiecare pentru comercianţii de legume şi fructe. Dacă boxele pentru haine sunt construite de Texind, chioşcurile vor fi ridicate de comercianţi pe cheltuiala lor. Potrivit actelor, proprietarul terenului, Texind SA, este obligat să introducă reţele de apă potabilă, canalizare şi energie electrică şi să amenajeze o clădire existentă, din beton, de 745 de metri pătraţi, unde comercianţii îşi vor putea vinde animalele. În plus, la târg vor fi 77 de locuri pentru vânzarea maşinilor second-hand.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS