În oraşul natal al lui Nicolae Ceauşescu, locuitorii trecuţi de prima tinereţe duc şi acum dorul vremurilor comuniste, când nu le lipsea nimic. „Aveam toţi locuri de muncă, erau abatoare, ferme de pui. Toată lumea venea să cumpere mâncare de la Scorniceşti. Pe vremea aia eu aruncam ghiarele, gâtul şi spatele de la pasăre. Acum s-a ales praful de tot“, spune cu tristeţe un localnic. „Nu se mai naşte altu’ ca nea Nicu nici într-o mie de ani“, adaugă altul, cu nostalgie în glas.
Dacă nu ar fi fost localitatea natală a lui Nicolae Ceauşescu, despre existenţa unui oraş cu numele Scorniceşti (a primit titulatura de oraş abia în 1989) nu ar fi ştiut probabil prea multă lume. Favorurile de care s-a bucurat însă Scorniceştiul în perioada comunistă, când a cunoscut o transformare substanţială – dintr-un sătuc liniştit din Olt într-o localitate urbană puternic industrializată, unde se ducea o viaţă fără griji – nu pot fi uitate nici acum de localnicii care au prins perioada de glorie.
În mare parte pensionari, aceştia vorbesc şi acum cu nostalgie de vremurile în care la Scorniceşti nu se ducea lipsă de nimic. „Ce timpuri erau! Aveam de toate, dar şi munceam. Toţi aveam serviciu. Dacă plecai dintr-o parte, te angajai imediat peste drum. Ăsta a fost avantajul cu Ceauşescu. Nu ne-a ajutat chiar aşa cum se spune, dar ne-a dezvoltat foarte mult. A adus aici fabrici, am avut ce munci. Erau abatoare, ferme de pui, aveam ce mânca. Multă lume venea aici să cumpere mâncare. Dar şi noi am ştiut cum să ne gospodărim“, spune un pensionar. A lucrat la IPSA Scorniceşti, fabrică specializată în producţia de piese şi subansambluri auto. „Eram 1.800 de angajaţi, am rămas 1.200, apoi s-a ales praful“, adaugă el. Aceasta este şi impresia generală de cum intri în oraş. Nimic nu a mai rămas din grandoarea de altădată, pentru că, pentru Scorniceşti, ascensiunea s-a oprit o dată cu Revoluţia. Din 1990 a început decăderea…
Trecut glorios, prezent sumbru,
nici un viitor
Un indicator mare, dar năpădit de buruieni, te anunţă că ai intrat în oraşul Scorniceşti. Drumul pare însă să te contrazică, pentru că devine din ce în ce mai prost cu cât te apropii de destinaţie. La un moment dat, se circulă pe o singură bandă, şi aceea plină de gropi. Sensurile de mers sunt separate de pâlcuri de buruieni, care au vrut parcă să demonstreze că, dacă solul le e prielnic, pot creşte şi în mijlocul asfaltului. Acestea maschează gurile de canal ieşite ameninţător în afară şi te fac să înţelegi de ce nu se încumetă nimeni să meargă pe celălalt sens. Nici oraşul, la prima vedere, nu-ţi oferă o imagine mai bună. Dacă ajungi în jurul prânzului nu vezi ţipenie de om. Parcă bomba care a creat craterele din drumul principal de acces în localitate a afectat şi populaţia. Case dărăpănate, blocuri afectate de trecerea timpului, câte un mic magazin pe ici, pe colo, şi acelea fără clienţi, este imaginea oferită în prezent de oraşul Scorniceşti. De trecutul glorios nu-ţi mai aduce aminte nimic. Totul a rămas în mintea celor trecuţi de 40 de ani. Poate doar impunătorul stadion „Viitorul“, marea realizare comunistă de 20.000 de locuri într-un oraş cu 12.000 de locuitori, acum în paragină, să te mai ducă cu gândul la ce a fost odată Scorniceştiul… Şi poate Casa Memorială a fostului dictator, proprietate privată administrată de unul din nepoţii acestuia, care are în curte un bust al lui Nicolae Ceauşescu.
„Nu mai avem nimic din trecut. Lucrurile merg înainte şi în nici un moment nu s-a pus problema de a aduce aminte de epoca socialistă. Nu trebuie să privim în urmă şi cine spune că s-a trăit mai bine înainte greşeşte. Nu cred că se poate spune la ora actuală că se trăieşte rău în România, că mai există familii fără un televizor, un frigider, gaze în casă, mă refer la nivel de oraş. Acum, dacă vrei mai mult, munceşti mai mult, nu există egalitate în capitalism“, afirmă primarul Scorniceştiului, Cătălin Davidescu, ales în 2012. „Să privim în viitor spuneţi, aşa ne îndeamnă primăria! Care viitor, că nu vedem nici unul?“, îl contrazic pe edil câţiva localnici ieşiţi după prânz să se răcorească la o terasă aflată pe bulevardul Muncii. Foşti oameni ai muncii, unii ajunşi la pensie, aceştia par să ştie cel mai bine diferenţa dintre trecut şi prezent. „Păi cum era înainte la noi şi cum e acum? Atunci aveai de toate, un loc de muncă asigurat, acum ce ai? După Revoluţie nu s-a mai făcut nimic bun aici, doar s-a distrus“, spune unul dintre ei. „Nu vedeţi că şi la voi (la Craiova – n.r.) s-a terminat cu Doljchimul, acum au dat gata şi Oltchimul. Săracu’ nea Nicu, cred că se răsuceşte în mormânt!“, adaugă altul. „Eu spun că nu se mai naşte altu’ ca nea Nicu nici într-o mie de ani“, completează cel mai vârstnic dintre interlocutori, cu nostalgie în glas.
Nu s-a accesat nici un proiect cu fonduri europene
Scorniceştiul are în acte în jur de 12.000 de locuitori, însă în oraş mai sunt aproape 10.000. „În prezent, mai bine de 25% dintre locuitori sunt plecaţi la muncă în străinătate, prin Spania, Italia, Grecia. Cu locurile de muncă e o problemă foarte gravă la noi. Dacă în 2002 Scorniceştiul se putea lăuda cu o rată a şomajului de sub 2%, acum, după 11 ani, au dispărut peste 2.000 de locuri de muncă. Posibilităţile sunt puţine, doar industrie uşoară, confecţii, care se află şi ea undeva spre pragul falimentului“, susţine primarul Davidescu. „Scorniceştiul se confruntă cu un paradox: este un oraş cu 11 sate, pe o întindere aproape cât Bucureştiul, 160 de kiometri pătraţi. Pe lângă bruma de industrie care există, oamenii se mai ocupă şi cu agricultura, dar odată cu apariţia investitorilor, care au cumpărat sau au luat terenurile în arendă, săteanul a devenit tot mai sărac“, mai spune edilul, care se laudă cu cel mai frumos sediu de primărie din nordul judeţului Olt (renovat în 2013), cu părculeţul şi arteziana din faţa acestuia, toate făcute din fonduri proprii.
De proiecte cu fonduri europene nu prea s-a auzit la Scorniceşti. „Oraşul nu a accesat singur fonduri europene. A fost doar un proiect cu alte patru comune cu fonduri PHARE pentru selectarea colectivă a deşeurilor. Scorniceştiul nu a avut şi nu are în derulare, din păcate, proiecte europene. Aşteptăm lansarea ghidurilor pentru sesiunea 2014-2020, să vedem pe ce axe am putea depune proiecte“, a precizat primarul Cătălin Davidescu. Acesta se mai laudă cu peticirea unor drumuri şi cu asfaltarea a 11 kilometri de drum între Mogoşeşti şi Constantineşti. „Degeaba, dacă nu se face drumul de la intrare. Este o ruşine, îţi rupi maşina în el“, spun localnicii. Primarul susţine însă că nu se poate atinge de acea porţiune de drum, cu care este în dispută cu Compania de Apă Olt, căreia consiliul local i-a dat în concesiune reţeaua de apă şi canalizare. „Facem parte dintr-un proiect prin care urma să se introducă în oraş canalizare şi apă, dar lucrarea s-a oprit undeva la 40%. Firma care a câştigat, una spaniolă, care avea un singur angajat şi un laptop şi intenţiona să facă lucrări de milioane de euro, a abandonat lucrarea şi ne aflăm în imposibilitatea de a ne repara propriul drum. Am încercat şi în instanţă să ni se dea dreptul să reparăm acea bucată de la intrarea în Scorniceşti, dar cererea ne-a fost respinsă. Era vorba de fonduri europene, de multe milioane de euro şi până acum nimeni nu a fost tras la răspundere“, a explicat edilul, care consideră că vechea reţea de canalizare, care funcţionează gravitaţional de 40 de ani, ar mai duce fără probleme încă o sută de ani.
În ceea ce priveşte sănătatea, Scorniceştiul dispune de un spital înfiinţat în 2002. Unitatea este de monospecialitate, pentru tratarea şi monitorizarea pacienţilor cu TBC şi a altor afecţiuni pulmonare acute sau cronice, din acest an ea intrând, din cauza datoriilor acumulate, în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Ziua oraşului – 23 august
În acest an, ziua oraşului Scorniceşti se va sărbători pe 23 august, data la care în perioada comunistă se aniversa ziua naţională a Republicii Socialiste România. Primarul susţine că este vorba doar de o pură coincidenţă şi nu ar avea vreo legătură cu trecutul oraşului. „Este o dată care se fixează anual, în funcţie de seceriş şi de posibilităţile consiliului local. Se numeşte Sărbătoarea Pâinii, iar anul acesta este doar o pură coincidenţă că a căzut pe 23 august, pentru că ziua oraşului se stabileşte în fiecare an, prin hotărâre de consiliu“, spune edilul Cătălin Davidescu.
Stadionul „Viitorul“, o fantomă a grandorii comuniste
Mândria oraşului Scorniceşti, megastadionul de 20.000 de locuri, construit cu sute de milioane de lei la vremea respectivă (cea mai scumpă arenă din perioada comunistă), este o fantomă a trecutului care nu le dă pace localnicilor nici în prezent. Inaugurat în 1987 şi făcut pentru a rezista, se spune, 400 de ani, stadionul este în paragină şi nu există perspective de a se schimba ceva.
De cum intri în Scorniceşti, nu ai cum să nu observi stadionul, de departe cea mai impunătoare construcţie din oraş. Făcută la ordinul lui Ceauşescu, deşi oamenii spun că fostul dictator nu a venit niciodată la un meci de fotbal, arena s-a degradat treptat, până a ajuns o ruină. Construcţia unui stadion de 20.000 de locuri într-un orăşel cu 12.000 de oameni părea şi încă pare ilogică, fiind pusă pe orgoliul lui Ceauşescu de a avea în oraşul natal o arenă precum cele din Bucureşti.
Localnicii spun însă că erau partide când arena se umplea. „Se ducea aproape tot Scorniceştiul la meci, dar veneau oameni şi din Bucureşti, Piteşti, Slatina, Balş sau Craiova, mai ales când jucam cu Dinamo, Steaua, FC Argeş sau Universitatea Craiova. Ceauşescu nu a venit niciodată la un meci, nu-i plăcea fotbalul. De fapt, venea rar prin Scorniceşti, dacă ajungea o dată sau de două ori pe an. Păcat de cum a ajuns acest stadion şi de faptul că nu face nimeni nimic“, spune un localnic.
„Gazonul ar fi mai bun decât pe Naţional Arena“
Pe stadionul „Viitorul“ juca FC Olt Scorniceşti, echipă greu de bătut, nu doar pentru că era protejată, ci pentru că avea jucători cu nume. Condusă de carismaticul Dumitru Dragomir, actualul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, pe la FC Olt au trecut nume mari de fotbalişti, Ilie Balaci, Costică Donose, Victor Piţurcă, Adrian Bumbescu, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu sau Dorinel Munteanu. „Aveam echipă bună, jucau cu stadionul plin. Venea lumea ca la o sărbătoare şi cu câteva ore înainte de meci. Ţineau cu echipa, dar eram mulţi care iubeam mai mult Universitatea Craiova. Când erau meciuri la Craiova plecam de aici încolonaţi, cu miile. Eu, sincer, am ţinut şi ţin cu Universitatea“, povesteşte un localnic.
Arena care a găzduit toate aceste nume oferă acum o imagine deplorabilă: ziduri pline de mucegai, unele crăpate sau cu tencuiala căzută, geamuri sparte, scaune de plastic (cele câteva care au rămas) putrezite de la atâtea ploi, gunoaie, buruieni, fiare ruginite şi mult praf. De tot s-a ales praful. Până şi drumul cu maşina până la stadion pare o cursă off-road, parcă nu s-a mai turnat strop de asfalt după 1989. Pe gazon câţiva copii se joacă la aspersoarele care udă iarba crescută în voie.
„O fi stadionul distrus, dar gazonul tot e bun. O lună dacă plouă încontinuu şi nu reţine strop de apă, atât de bine este făcut drenajul. Dacă ar fi să se investească în el, ar fi mai bun decât cel de pe Naţional Arena“, crede unul dintre îngrijitorii gazonului.
Primăria susţine că stadionul este în conservare şi că nu există nici o perspectivă de a se face ceva. „Aşteptăm un investitor care să preia toată baza sportivă. Din păcate, costurile de întreţinere a bazei depăşesc capacitatea Consiliului Local Scorniceşti“, susţine edilul Cătălin Davidescu. Pe acest stadion joacă şi acum echipa oraşului, FC Olt Scorniceşti, ajunsă din 2006 în prima ligă judeţeană. „Din punct de vedere fotbalistic, suntem oraşul cu cele mai multe echipe în campionatul organizat de AJF Olt, şase“, a mai spus primarul.
Ateliere de confecţii
şi service auto
Şi, totuşi, la Stadionul „Viitorul“ există activitate permanentă, însă comercială. De jur-împrejurul lui sunt ateliere de croitorie, dar şi un service auto. Dacă te apropii, auzi zornăitul maşinilor de cusut şi, din când în când, mai vezi câte o femeie care iese dintr-o încăpere şi intră în alta, cu centimetrul în mână. „Atât a rămas din toată industria Scorniceştiului, cât o mai ţine şi aceasta“, ne spune unul dintre clienţii service-ului auto. „Înainte vedeai aici fabrici cât cuprinde, acum nu mai este nimic. S-a distrus totul, unele lucruri parcă intenţionat. S-au vândut multe pe bani puţini, cine a fost băiat deştept şi cu relaţii a ştiut să profite. Acum îi storc pe amărâţii ăştia, se trezesc mai mereu cu controale şi nu de aici, ci direct de la Slatina“, adaugă acesta.
Pentru oamenii din Scorniceşti, viaţa pare din ce în ce mai grea şi nu văd vreo cale de redresare. Iar cei mai în vârstă au rămas tot cu nostalgia vremurilor comuniste, când nu duceau grija zilei de mâine. „Eu nici nu mâncam ghiarele, gâtul şi spatele de la pasăre, le aruncam, pentru că se găseau aici şi îţi permiteai să cumperi oricând, la salariile pe care le aveam“, a conchis un localnic trecut de 50 de ani.
