Scriitorul Dumitru Radu Popescu este invitatul lunii aprilie al Întâlnirilor „SpectActor”, manifestare iniţiată în anul 2009 de Teatrul Naţional din Craiova. Dumitru Radu Popescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi academician, va susţine duminică, 21 aprilie, o conferinţă intitulată „Nu ştiu nimic”. Evenimentul va avea loc în sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, începând cu ora 11:00
Dumitru Radu Popescu s-a născut la 19 august 1935 în comuna Păuşa din judeţul Bihor. A studiat trei ani medicina, la Cluj, dar a abandonat și s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității Babeş-Bolyai, pe care a absolvit-o în anul 1961. În aceeaşi perioadă a fost corector la revista Steaua din Cluj, al cărei redactor avea să devină mai târziu, precum și redactor-șef la Tribuna, Cluj.
Ca scriitor, a debutat în 1953 cu poezie, în ziarul Crişana din Oradea, iar în 1954 a publicat în revista Steaua schiţa O partidă de şah. Editorial a debutat în 1958 cu volumul de schiţe şi povestiri „Fuga”, iar în 1959 i-a fost editat primul roman, „Zilele săptămânii”. A publicat teatru, roman, nuvele, publicistică, scenarii de film chiar şi un volum de poezie intitulat „Câinele de fosfor”.
Nuvelele „Leul albastru”, „Dor”, „Duios Anastasia trecea”, publicate în perioada 1965-1967 au atras atenţia asupra scrisului său. În 1969 a publicat romanul „F”, primul dintr-un amplu şi sofisticat ciclu romanesc, care a fost bine primit de critica literară. În 1981 a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor iar în 1982 a devenit redactor-şef al revistei Contemporanul.
Ciclul românesc „Viaţa şi opera lui Tiron B.”, început în 1980 cu „Iepurele şchiop”, a continuat, în 1982, cu „Podul de gheaţă”. I-au apărut, în scurt timp, şi două volume masive de teatru: „92 şi „Rezervaţia de pelicani”. În 1989 a publicat antologia de teatru „Moara de pulbere”, după ce, în 1985, publicase o antologie cu prefața criticului Valentin Silvestru.
După o tăcere autoimpusă, în urma căderii regimului comunist, a revenit în actualitatea literară publicând romane şi piese de teatru: „Dumnezeu în bucătărie”, „Truman Capote”, „Paolo şi Francesca şi al treisprezecelea apostol”, „Săptămâna de miere”, „Anglia”, „Nopțile săptămânii”, „Pastorul saşilor”.
Dumitru Radu Popescu a fost distins cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România şi ale Academiei Române.

