La finele fiecărui an sau la începutul altuia nou, C.D. Fortunescu şi Ch. Laugier obişnuiau să adreseze, în primele pagini ale Arhivelor Olteniei, câteva cuvinte cititorilor
Scopul lor era să îi ţină aproape. Să le mulţumească pentru fidelitatea lor şi să le promită, la rândul lor, fidelitatea calităţii informaţiilor ce apăreau. „Cu numărul de faţă, revista aceasta intră în al doilea al său an de existenţă. Bilanţul anului trecut, deşi încheiat cu un deficit de câte-va mii de lei, ne lasă neclintiţi în credinţa că Arhivele noastre, Arhivele Olteniei, trebuie să trăiască“.
În primul an de viaţă, revista s-a descurcat singură financiar. „Publicaţiunea noastră n’a fost subvenţionată de nici un fel de autoritate, nici din Oltenia, nici din restul ţării. Ea n’a primit nici un ajutor material de nicăeri şi n’a înregistrat nici măcar un singur abonament oficial. Excepţie face darnicul nostru concetăţean Mitu Andreescu, care ne-a oferit spontan un abonament de susţinere de 1000 lei“.
„Nu avem de făcut nici o învinuire“
Deşi, aparent, conducerea revistei părea că aduce o mustrare celor care n-au binevoit să o susţină financiar, lucrurile nu stăteau chiar aşa. „Dacă relevăm aceasta, nu este însă pentru a face vre-o învinuire cuiva. Nu; nu avem de făcut nici o învinuire, fiindcă în definitiv nici nu ne-am adresat, poate, cui ar fi trebuit şi nici n’am insistat atât cât ar fi trebuit. Dacă o relevăm este numai pentru a justifica apelul ce adresăm mai jos abonaţilor şi cititorilor noştri, apel pe care ne-am hotărât a-l face numai fiindcă noi, contrar celor mulţi, suntem convinşi de dărnicia Olteanului, cum suntem convinşi şi de dragul lui de cultură“.
Scriitura continuă în aceeaşi manieră. „Olteanul va voi să-şi ţie cartea sa Oltenească şi n’o va lăsa să piară! Pătrunşi de această credinţă, păşim cu hotărâre în al 2-lea an“.
Cu apariţie bisemestrială, Arhivele Olteniei intrau, aşadar, în doilea an de existenţă. „Cantitativ, în loc de 240 de pagini, câte am promis, am dat 452 de pagini. Calitativ, o lăsăm fireşte la aprecierea D-v.; avem însă cuvinte să credem că ne-am îndeplinit pe cât posibil angajamentele luate“.
„Dorim ca revista să rămână accesibilă orişicui“
Partea financiară, amintită mai devreme, nu poate fi însă neglijată. „Din punct de vedere material, revista noastră n’a putut ajunge decât cu greu, cu foarte greu, la capătul sforţărilor sale. Scumpirea continuă a hârtiei şi a tiparului nu ne mai îngădue s’o putem scoate în preţul fixat de 100 de lei pentru un abonament anual, cu atât mai mult cu cât, pentru a păstra un contact mai apropiat cu cititorii noştri, intenţionăm să apărem în viitor nu la trei, ci la două luni“.
Şi totuşi, nu au mărit preţul, „de oarece dorim ca revista noastră să rămână accesibilă orişicui. Ca să-i putem asigura existenţa, nu ne rămâne dar decât să apelăm la generozitatea şi la bunele sentimente a celor ce dispun de mijloace materiale, rugându-i să binevoiască a sprijini, dacă cred că le merită, străduinţele noastre, subscriind un abonament de susţinere pe anul 1923, cu suma ce cred că pot acorda culturii româneşti în genere şi celei olteneşti în special“.
Sprijinitorii Arhivelor Olteniei vor fi avut, începând cu primul număr pe 1923, o rubrică a lor, „în care se va trecere atât numele subscriitorilor, cât şi sumele subscrise. Acesta e singurul nostru mijloc de a mulţumi generoşilor donatori. Cu cât mai largă va fi contribuţia D-lor, cu atât mai bogată, mai apreciată şi deci mai răspândită va putea fi și revista noastră“.
Încrezători în sentimentele bune ale cititorilor, cele două nume mari, Laugier şi Fortunescu, încheie acest mesaj din ceas de sărbătoare: „Nădăjduim că apelul nostru va găsi în inimile D-v. Răsunetul necesar, pentru care vă rugăm a primi viile noastre mulţumiri“.
