33.1 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalŞoferii şi pietonii, în „război“ pe drumurile publice

Şoferii şi pietonii, în „război“ pe drumurile publice

Pe drumurile din Bănie are loc un fel de război între şoferi şi pietoni, război în care cei din urmă cad victime pe „câmpul de luptă“. Cel puţin asta arată ultimele acţiuni făcute în trafic de poliţiştii Biroului Rutier Craiova.
Şoferi care îi ignoră pe pietoni chiar şi pe „zebre“, îi claxonează şi înjură când traversează prea încet sau prea repede. Pietoni care, parcă vrând să le facă în ciudă şoferilor, traversează pe unde le e mai la îndemână, trec strada agale ori se aruncă pe trecerile de pietoni fără să se asigure. Toate aceste „apucături“ se regăsesc în „topul“ cauzelor producerii accidentelor de circulaţie în Craiova. Astfel, potrivit poliţiştilor de la Rutieră, prima cauză este neacordarea de prioritate pietonilor, iar a doua – traversarea neregulamentară.
Prinşi la mijloc între şoferi şi pietoni, poliţiştii de la Rutieră ies în trafic şi încearcă să educe ambele „tabere“ pentru a scădea numărul accidentelor rutiere, împărţind sancţiuni. Dacă pietonii se aleg cu câte o amendă de 140 de lei pentru traversare neregulamentară, şoferii care nu acordă prioritate de trecere devin, la rândul lor, pietoni pentru 30 de zile şi primesc o amendă de 280 de lei.

Amenzi şi permise suspendate

 Ultima acţiune a poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Craiova a avut loc ieri pe principalele artere de circulaţie din municipiu, fiind vizaţi pietonii care traversează aiurea. Între orele 13.00 şi 15.00, agenţii au sancţionat 58 de pietoni care au traversat neregulamentar străzile Calea Bucureşti, A.I. Cuza şi bulevardele 1 Mai, Dacia, Decebal şi Nicolae Titulescu.
De altfel, de la începutul acestui an, oamenii legii au făcut aproape zilnic acţiuni în trafic care i-au vizat pe rând pe şoferi şi pietoni.
Pe 4 ianuarie, poliţiştii au suspendat 26 de permise şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor şi au dat amenzi în valoare totală de 13.795 de lei. Pe 5 ianuarie a fost rândul pietonilor. Nu mai puţin de 70 de craioveni care au traversat aiurea au fost amendaţi.
Pe 9 ianuarie, poliţiştii de la Rutieră au ieşit din nou în trafic, de data aceasta urmărind prevenirea accidentelor provocate de şoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor. Alţi 18 şoferi au rămas fără permisele de conducere pentru 30 de zile, în total fiind aplicate 40 de amenzi în valoare de 6.960 de lei. Două zile mai târziu, pe 11 ianuarie, 35 de conducători auto au fost amendaţi şi le-au fost suspendate permisele pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.

Accidentat în timp ce traversa neregulamentar

Un bărbat a ajuns aseară la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce încerca să traverseze strada neregulamentar. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 18.00, pe strada A.I. Cuza, chiar în timpul unei acţiuni organizate de Poliţia Rutieră pentru prevenirea accidentelor cauzate de traversările neregulamentare ale pietonilor. Potrivit poliţiştilor, pietonul a încercat să traverseze strada printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure, moment în care a fost lovit în plin de un Ford Fiesta care circula pe strada A.I. Cuza, dinspre strada Calea București către Mc Donald’s. În urma impactului, pietonul a fost rănit grav şi transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul de Urgenţă pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii de la Rutieră au mai precizat că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, dar şi că în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS