Precum Nichita Stănescu, fotograful Bogdan Panait a arătat lumii frumuseţea feminină, într-o expoziţie care nu va fi uitată prea uşor
A fost „CLASIC“. Aşa s-a numit expoziţia de fotografie de portret a artistului craiovean Bogdan Panait. Ea s-a încheiat sâmbătă, după şase zile în care a încântat privitorii în holul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova. Acolo, cei prezenţi au descoperit arta lui Bogdan Panait, redată prin imortalizarea a 15 chipuri feminine.
Artistul…
Cum a fost expoziţia şi ce înseamnă ea acum, la încheiere, pentru artistul craiovean, ne-a spus chiar el.
Gazeta de Sud: Cum a fost primită de public această expoziţie de portrete?
Bogdan Panait: Eu nu pot decât să sper că a fost primită bine. O apreciere cât de cât exactă aş putea să fac doar în prezenţa unor reacţii sincere şi obiective, atât din partea publicului prezent la vernisaj, cât şi din partea consumatorilor avizaţi de fotografie. Atât unii, cât şi ceilalţi mi-au împărtăşit, fie pe viu, fie prin alte mijloace, numai impresii îmbucurătoare, ceea ce mă face să cred că nu am încă o măsură exactă a percepţiei reale a publicului asupra colecţiei mele de portrete. Trebuie însă să spun că am hotărât să expun numai atunci când am considerat că totul este pregătit în cel mai mic amănunt şi că, din poziţia de autor, pot fi la fel de critic faţă de mine însumi în aceeaşi măsură în care pot fi şi indulgent şi, prin urmare, prefer să cred ceea ce este mai convenabil: a fost primită bine. Intenţia mea este să expun şi în alte oraşe; probabil că nu aş face-o dacă nu aş avea un minimum de încredere în calitatea şi valoarea necesare unui astfel de demers, care pentru un fotograf poate fi, în aproape aceeaşi măsură, şi benefic, dar şi distrugător.
GdS: Publicul care vine la o expoziţie de portrete este acelaşi cu cel care vine la una de fotografie de peisaj?
B.P.: Pot aici să răspund numai din proprie experienţă şi răspunsul este da; de obicei, da. Pe lângă un public relativ avizat şi consumator constant de artă, care este prezent la majoritatea evenimentelor de gen, în funcție, evident, de preferinţe şi alegeri personale, cu greu se poate identifica un alt tip de vizitator. Nici măcar curiozitatea sau complezenţa nu fac minuni în acest sens, iar Craiova, deşi este un oraş mare, pare încă mic în ceea ce priveşte aspectul de faţă.
GdS: 15 fete şi 15 feţe pe care lumea a putut să le admire timp de şase zile în holul Teatrului Naţional din Craiova. Cum sunt alese fetele şi feţele imortalizate?
B.P.: Trecerea de la alte genuri de fotografie la portret a fost, pentru mine, un proces în adevăratul sens al cuvântului, pe cât de lung, pe atât de sinuos; de aceea un răspuns mulţumitor pentru mine însumi nu cred că pot să ofer aici, chiar dacă lucrurile par clare şi mai mult decât evidente. Se poate crede că frumuseţea şi tinereţea ar putea fi criterii de netăgăduit, dar orice analiză, oricât de superficială ar fi, contrazice imediat şi aproape vehement acest tip de răspuns. A reprezenta prin fotografie o persoană – în cazul meu, o fată frumoasă sau foarte frumoasă – este extrem de uşor şi de rapid; a induce privitorului o altă dimensiune a frumuseţii, nu neapărat vizibilă şi, mai ales, nu neapărat fizică este, pentru mine şi pentru model, o provocare căreia nu ştiu încă dacă i-am răspuns pe deplin.
GdS: A avut mai mult succes expoziţia de portrete faţă de cele de fotografii de peisaj?
B.P.: Câteva expoziţii de peisaj, mai exact patru, nu s-au consumat în Craiova. Cred că au avut succes, da, pentru că aceia care le-au apreciat nu pot fi acuzaţi de subiectivism. Expoziţia precedentă din Craiova cu greu ar putea fi numită de peisaj şi nu o consider un succes, cel puțin nu în sensul clasic al cuvântului. Judecând însă prin perspectiva proprie, dar şi impersonală, pot spune cu toată convingerea că, da, succesul a fost mai mare acum, în măsura în care mă văd nevoit să precizez – acesta chiar a existat.
GdS: Ce transmite un mesaj mai puternic publicului larg, un portret sau un peisaj?
B.P.: Este o întrebare scurtă, care însă poate genera un răspuns de zeci sau sute de pagini. Voi încerca să expun pe scurt câteva motive pentru care portretul este cel care impresionează imediat, transmite enorm şi generează privitorului mai multe trăiri decât orice alt gen de fotografie. Nu pot evita aici argumentul istoric, putem presupune – pentru că i-am creditat deja pe toţi marii artişti ai omenirii atât cu talent, cât şi cu geniu – că omul, ca subiect, a devenit nu tabu, ci mai degrabă axiomatic în artele vizuale. Iar alegerea acestora o înțelegem şi o acceptăm necondiţionat, ca fiind poate cea mai bună cale de reprezentare a oricărui sentiment, trăire sau concept. Pe lângă acest argument cu caracter obligatoriu, portretul poate să mişte, să lovească, să atingă, pe când un peisaj poate să placă sau să impresioneze. Natura ne transmite frumuseţe, echilibru, statornicie, pe când oamenii – nu neapărat cei din fotografii sau tablouri, ci cei de lângă noi – aduc, transmit şi generează altceva, mult mai complex şi mult mai profund. Peisajul place; portretul mişcă.
GdS: Pe când o viitoare expoziție marca Bogdan Panait?
B.P.: Probabil că anul viitor. O expoziţie de fotografie necesită timp, muncă şi bani. A existat o perioadă în care credeam că lucrurile sunt mai simple şi că nimic nu poate fi greu dacă este făcut cu pasiune şi dăruire. Acum ştiu că o expoziţie este o chestiune destul de complicată şi că fiecare amănunt contează; nu aş prea mai îndrăzni să-mi fac planuri exacte şi nici măcar aproximative, pentru că am învățat deja din experienţa tocmai încheiată că nu autorul este cel de care se leagă totul şi că, uneori, acesta nici nu contează prea mult. Asta nu mă împiedică să-mi fac planuri sau să pornesc la drum cu un alt proiect, doar că, în ceea ce priveşte finalizarea şi finalitatea, prefer să las totul să curgă ca şi când n-ar exista nici un punct de oprire.
…şi una dintre muze
Dalina Bădescu (a treia fotografie) are 21 de ani şi este una dintre fetele şi feţele prezente în expoziţia „CLASIC“. Frumuseţea ei naturală nu trece neobservată niciodată, iar lucrul acesta nu s-a schimbat nici în cadrul expoziţiei. Ea a povestit, pentru Gazeta de Sud, cum s-a simţit la vernisaj, sub privirile admirative ale celor prezenţi, şi ce înseamnă munca alături de Bogdan Panait.
Gazeta de Sud: Cum ai descrie experienţa de a poza pentru Bogdan Panait?
Dalina Bădescu: Minunată, revelatoare, intensă, aproape ca un drog al cunoaşterii. Fiecare şedinţă foto implică o analiză interioară şi o reflecţie asupra propriei persoane. Bogdan refuză să surprindă superficialul şi artificialul, astfel că fiecare trăire trebuie să fie adevărată şi trebuie să îşi regăsească rădăcinile în trecutul personal.
GdS: Bogdan Panait a mărturisit, într-un interviu premergător expoziţiei, acordat Gazetei de Sud, că trebuie să existe o strânsă relaţie de comunicare între fotograf şi persoana fotografiată. Care este părerea ta?
D.B.: La începutul fiecărui proiect, Bogdan îmi prezenta ideile lui, conceptul artistic pe care voia să-l pună în practică, fie că era vorba de o reproducere a unui portret clasic, fie de surprinderea unei stări emoţionale şi de acolo pornea o dezbatere atât raţională, cât şi emoţională din partea mea. Pentru mine a contat foarte mult faptul că ne-am înțeles imediat într-un mod natural de la prima întâlnire, când încă nu ştiam dacă vom putea să colaborăm în proiectele lui fotografice. Este foarte important ca atât fotograful, cât şi modelul să aibă o imagine clară a operei finale. Şi este de datoria modelului să ajungă să aibă încredere în fotograf.
GdS: Cum te-ai simţit când ţi-ai văzut portretul admirat de către persoanele prezente la expoziţie?
D.B.: În faţa portretelor lui Bogdan, eu însămi m-am simţit ca un simplu admirator, nefiind eu prezentată în portrete, ci un personaj din altă realitate. În multe dintre ipostazele şi stările surprinse în compoziţii nu mă recunosc. La vernisaj am avut emoţii, mă întrebam dacă imaginea propusă va plăcea sau, din contră, va trece neobservată. Din fericire, portretele au stârnit reacţii puternice şi stări de reflecţie. Am simţit împlinire şi realizare, ca în faţa unui lucru bine făcut şi dus la capăt, şi mândrie şi recunoştinţă pentru oportunitatea de a lucra cu Bogdan.
GdS: Ce a însemnat pentru tine să apari într-o expoziţie de portrete a unui artist fotograf consacrat?
D.B.: Momentul expoziţiei a însemnat, pentru mine, finalizarea unui proiect mult mai complex, ce a început cu mine ca model şi cu Bogdan ca fotograf, dar s-a terminat într-o operă de artă. Pentru mine, această colaborare este un experiment plăcut, din care am învăţat lecţii importante şi pe care îmi doresc să-l continui.
GdS: Cum l-ai descrie pe Bogdan Panait, într-o propoziţie?
D.B.: Bogdan Panait este un spirit puternic, creativ şi inovator, un artist ce reuşește să treacă de barierele convenţiilor contemporane.
