La cei 71 de ani pe care îi va împlini miercuri, marele actor al Naţionalului din Bănie a spus că a refuzat ofertele din Capitală, Craiova oferindu-i în cei 44 de ani de carieră absolut totul
Într-o pauză a repetiţiilor la „Tartuffe“, Ilie Gheorghe a vorbit pentru GdS despre meseria de actor, despre fabuloasele sale experienţe din Anglia şi Franţa şi altele, în interviul de mai jos.
– La Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, doi monştri sacri se numesc Ilie Gheorghe şi Tudor Gheorghe. Gheorghe este, de fapt, prenumele amândurora! Când şi cum aţi ajuns la acest nume de scenă? Ca învăţător în Galiciuica, prima dumneavoastră meserie, eraţi cunoscut ca Gheorghe Ilie?
– Ca învăţător, eram cunoscut tot cum sunt cunoscut ca actor, Ilie Gheorghe. O singură dată m-am numit Gheorghe (prenume) Ilie (nume), atunci când am lucrat timp de opt luni, cu contract, la un teatru din Anglia, unde am jucat în peste 100 de spectacole. Ei au socotit nefiresc să mă treacă pe afiş cu numele de familie înaintea prenumelui. Să vă spun sincer, mie nu prea mi-a convenit, parcă nu mă simţeam în apele mele, vorba lui Sorescu, dar nu aveam ce face. Mie mi-a plăcut numele şi apoi prenumele. De altfel, este şi o zicală: întâi să-ţi faci un nume şi apoi prenumele. Numele vine de demult, neam de neamul tău îl poartă. Tu trebuie doar să-i dai strălucire, să-l faci RENUME. Şi apoi, Ilie este prenumele Proorocului ce pocneşte cu biciul de foc printre stele. Şi eu să nu-l pun primul pe afiş? Ilie şi Gheorghe, ce nume româneşti! Poate fi ceva mai frumos pe un afiş?! Ce mândru sunt de ele!
– Din 1967, când aţi absolvit IATC-ul şi aţi fost repartizat la TNC, n-aţi părăsit această prestigioasă instituţie teatrală din provincie, deşi aţi fi putut ajunge chiar la TN Bucureşti. Ce v-a determinat să nu părăsiţi Bănia, deşi Capitala v-ar fi oferit unele avantaje, inclusiv financiare?
– Sunt 44 de ani de când am venit în Teatrul Naţional din Craiova. Şi am venit peste voinţa directorului de atunci, Radu Nicolae. Acesta nu scosese la concurs nici un post liber, deşi avea trei. Le păstra pentru trei craioveni ce urma să termine un an după mine. Şansa mea a fost că am dat peste un OM care m-a învăţat o şmecherie cu acoperire legală, cum se zice acum, şi astfel am venit în 1967 la Teatrul Naţional din Craiova prin repartiţie. Şi de atunci, ori de câte ori mi s-au făcut propuneri de a părăsi Naţionalul din Bănie, unele mai tentante decât altele, am refuzat. Şi bine am făcut.
– De ce ?
– Aici, la TNC, am dat viaţă la peste 120 de personaje, aici am luat peste 30 de premii şi peste 50 de diplome. Cu TNC am participat la mai mult de 140 de festivaluri internaţionale, din peste 50 de ţări. Cu alte cuvinte, am străbătut pământul, am văzut lumea, mi-am luminat mintea şi sufletul. La Craiova mi-am făcut casă, aici s-au născut copiii, aici i-am educat frumos, le-am făcut un rost… Ce poţi să-ţi doreşti mai mult într-o viaţă? Bucureşti? Dacă ar fi să parafrazez titlul unui roman al lui Octav Dessila, aş zice simplu: Bucureşti, oraşul prăbuşirilor! Craiova? Cetate trainică pentru sufletul meu.
„În România e trai
pe vătrai“
– După revoluţie, cariera prodigioasă din Craiova aţi continuat-o şi în afara României, la două teatre importante din Europa, respectiv în Anglia (Nottingham) şi Franţa (Limoges). Cum au fost aceste experienţe?
– Au fost fabuloase. Am jucat la Teatrul din Nottingham rolul lui Caliban din „Furtuna“, iar în Franţa am interpretat pe Marchizul de Sade în piesa „De Sade“. Acest ultim spectacol l-am jucat şi la Bologna (Italia) timp de trei luni. Ritmul în care se lucrează acolo, opt ore pe zi, de la ora 10.00 până la ora 18.00, cu pauză de masă de o oră, este unul care la noi nu există. Cine îndrăzneşte să scurteze cu 15 minute acest program de repetiţii plăteşte! Contractul pe care îl semnezi stipulează condiţii drastice. Să nu faci aia, să nu faci ailaltă, să nu faci călărie sau alte sporturi care ar putea să-ţi pună în pericol sănătatea ş.a.m.d. Trebuie să ai o sănătate de fier… Nu respecţi contractul, plăteşti de te rupi! Biletele se vând cu luni înainte, iar dacă pui în primejdie spectacolul, ce te faci? Acolo nu e trai pe vătrai ca la noi.
– Chiar aşa-i la noi?!
– Aici pleci cam când vrei, unde vrei şi uneori revii la teatru când poţi. E democraţie! Acolo, din punct de vedere al muncii pe bază de contract, e tiranie. De asta le şi merge bine. Sunt serioşi, nu se joacă… Munceşti bine, eşti plătit bine. Îţi baţi joc, aut! Am avut mari satisfacţii, spirituale, morale, financiare.
– Actorul român Ilie Gheorghe a învăţat ceva nou din aceste colaborări externe?
– M-am ales şi cu o învăţătură, ca s-o numesc aşa. Este atât de valoroasă încât înrâurirea ei asupra carierei mele artistice este profundă şi binefăcătoare. Respectul pentru partenerul de scenă, încrederea în regizor, stăpânirea textului, punctualitatea şi disciplina în timpul repetiţiilor, ataşamentul faţă de instituţie, iubirea pentru spectator – iată câteva din învăţăturile pe care le-am dobândit în timpul acestor experienţe.
Politicienii noştri joacă la „mişto“
– La cei 71 de ani de viaţă pe care îi veţi împlini miercuri, din care aproape 45 de ani dedicaţi teatrului, sunteţi considerat un actor desăvârşit, dumneavoastră interpretând în egală măsură toate genurile – dramă, comedie, tragedie. De care v-aţi simţit atras mai mult?
– Oricât voi părea lipsit de modestie, afirm că toate genurile dramatice – dramă, tragedie, comedie vodevil, satire – le-am stăpânit, aşa cum spuneţi, cu desăvârşire. În toate rolurile încredinţate, m-am simţit ca… peştele în apă. Am trecut de mii de ori de la agonie la extaz, m-am înălţat şi m-am prăbuşit, m-am bucurat şi am lăcrimat, am râs, am plâns. Niciodată însă, absolut niciodată, n-am jucat la „mişto“. Dacă aş fi făcut asta, nu aş fi dat doi bani pe mine. Fac o paranteză: politicienii noştri asta fac astăzi, „joacă“ la „mişto“, fără să conştientizeze ce imagine proastă îşi creează. Mulţi politicieni români cred că acum este timpul vorbelor în bătaie de joc. Deplorabil!
– Dintre cele nouă filme în care aţi fost distribuit, am înţeles că rolul din „Moromeţii“ (Dumitru lui Nae) îl consideraţi emblematic pentru cariera dumneavoastră cinematografică, este adevărat?
– Aşa este. De ce? Deoarece rolul acesta dezvăluie un personaj de o frumuseţe morală şi sufletească deosebită, aş spune biblică. Este omorât în bătaie de către tinerii legionari, precum Nicolae Iorga. Despre celelalte roluri din filme sau seriale de televiziune, aproape că nu-mi mai aduc aminte. Asta din cauza nefirescului, nenaturalului ce străbătea caracterul acestora. În plus, unele personaje erau create în pripă, de zor, în joc de picior, cum se spune mai de curând. Fără suflet, fără profunzime, fără adevăr… Ca să închei răspunsul la această întrebare, adăug că Dumitru lui Nae este personajul unui roman, „Cetate“, care înnobilează cultura română.
Aşteptându-l pe Purcărete
– Mâine, la TNC începe stagiunea teatrală 2011-2012. Cu ce roluri se prezintă actorul Ilie Gheorghe în această toamnă?
– Urez colegilor mei distribuiţi în spectacolul „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea“, după I.L. Caragiale, cel care deschide marţi (mâine – n.r.) stagiunea teatrală la TNC, mult succes. În ceea ce mă priveşte, pe 2 octombrie va fi premiera piesei „Tartuffe“, unde voi interpreta pe Oregon. Superb rol, mă prinde de minune, îl joc cu o mare plăcere. După care, pe 8 octombrie, plec într-un turneu cu „Faust“, în Belgia şi Germania. Totodată, spectacolul nostru, al TNC, cu „Caligula“ va fi prezentat în această toamnă la Budapesta. Tot în această toamnă voi juca, după toate probabilităţile, şi în „Furtuna“, spectacol pe care îl va pune în scenă la TNC Silviu Purcărete. Şi calea rămâne deschisă… Nu trebuie decât să avem sănătate şi încrederea în vremuri mai bune…
