24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjCu portbagajul plin de dosare la Tribunalul Gorj

Cu portbagajul plin de dosare la Tribunalul Gorj

Florinela Ponta, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Târgu Jiu, a strâns cele 500 de dosare ale cadrelor didactice din judeţ, care au acţionat statul în judecată, şi le-a dus cu maşina la Tribunal. Cadrele didactice au cerut în instanţă anularea reducerii cu 25% a indemnizaţiei de concediu aplicată în vara anului trecut. Liderul SLI Târgu Jiu a spus că acţiunea de ieri a avut loc după ce dosarele depuse încă de anul trecut au avut câştig de cauză. La sfârşitul anului trecut, magistraţii gorjeni au decis că reducerea indemnizaţiei de concediu cu 25% a fost ilegală, dat fiind că banii au fost luaţi înainte ca legea care prevede acest lucru să fie aplicată. „Aşa cum am promis, am mers din nou la Tribunal cu portbagajul plin de dosare. Prima dată am mers cu dosarele dascălilor de la cinci şcoli, deoarece am vrut să vedem exact de ce acte avem nevoie ca să nu ne mai întoarcă din drum pentru a completa dosarele şi apoi am dus peste 500 de dosare. Toate dosarele care au fost la termen până acum au câştigat şi suntem foarte fericiţi. Azi (ieri – n.r.) am mai adus alte 494 şi suntem siguri că le vom câştiga şi pe acestea deoarece nu cerem decât ce ni se cuvine. Am descărcat un portbagaj în faţa Tribunalului. În total, vom duce 2.400 de dosare la tribunal, dar am decis să ducem câte 500 pentru a nu îngreuna nici munca angajaţilor de la această instituţie. La un moment dat ne gândiserăm să le ducem cu roaba, însă ne-au luat-o înainte colegii din Craiova“, a precizat Florinela Ponta. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS