38.1 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalLiderii mai multor filiale PD-L vor fi schimbaţi

Liderii mai multor filiale PD-L vor fi schimbaţi

Vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, a declarat pentru NewsIn că liderii naţionali ai partidului vor interveni în câteva organizaţii judeţene pentru a schimba conducerile astfel încât rezultatele slabe ale acestora să nu se repete şi la viitoarele alegeri.
Oltean a precizat că Biroul Permanent Naţional va numi conduceri provizorii în câteva organizaţii judeţene care au avut rezultate nesatisfăcătoare în ciclul electoral care s-a încheiat în 2009, astfel încât alegerile interne de la nivelul judeţelor să nu perpetueze vechile conduceri care s-au dovedit neperformante. „Situaţia este foarte simplă: rezultatele în alegeri ale unor filiale impun obligaţia Biroului Permanent Naţional de a demite conducerile actuale, de a numi un nou nucleu care să organizeze alegerile la nivelul acestora“, a declarat Oltean.
El a precizat că o decizie în acest sens este de aşteptat în perioada următoare, astfel încât filialele PD-L din judeţele vizate să poată demara organizarea alegerilor fără să existe riscul ca liderii cu rezultate slabe să fie reconfirmaţi în funcţie. „Noile conduceri vor organiza alegerile pe baza noului statut, astfel încât să avem garanţia că şi aceste filiale vor face performanţă“, a adăugat Oltean.
Una dintre aceste filiale poate fi cea din Bacău, acolo unde fostul liberal Gabriel Berca este luat în calcul pentru numirea sa ca preşedinte interimar. Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a apreciat că sosirea senatorului Gabriel Berca şi a deputatului Mihai Banu în PD-L reprezintă un câştig pentru partidul său, deciziile privind poziţiile celor doi în filiala Bacău urmând să fie luate mai târziu.
Flutur a admis că a avut discuţii cu cei doi în ceea ce priveşte înscrierea lor în PD-L, precizând însă că discuţiile nu au intrat în amănunte, limitându-se la nivelul principiilor. „Noi salutăm decizia domnilor Berca şi Banu de venire în echipa liberală, căci liberalii activează în PD-L. Îi cunosc de mai multă vreme şi am şi lucrat cu cei doi. Ştiu că domnul Gabriel Berca este foarte apreciat de băcăuani şi a făcut multe pentru comunitatea de acolo“, a declarat Flutur.
Liderul democrat-liberal a evitat să comenteze posibilitatea ca Gabriel Berca să fie instalat ca preşedintele organizaţiei judeţene a PD-L Bacău, în locul actualului deţinător al acestei funcţii, Neculai Olaru, de către Biroul Permanent Naţional. „Nu aceasta este prioritatea noastră. Ne vedem la Bucureşti şi vom discuta aceste lucruri la momentul potrivit“, a conchis Gheorghe Flutur.
Senatorul Gabriel Berca a anunţat marţi că demisionează din PNL din cauza lipsei de colaborare cu filiala de Bacău a partidului.
Într-o declaraţie pentru Realitatea TV, el a admis că au existat discuţii ca el să preia filiala PD-L de Bacău, însă a spus că nu această ofertă l-a determinat să demisioneze, ci faptul că nu se mai poate afirma politic în filiala pe care o reprezintă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII