33.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjDisponibilizările de la Protecţia Socială lovesc în săraci

Disponibilizările de la Protecţia Socială lovesc în săraci

Hotărârea de Guvern nr. 23/2010 îi dezamăgeşte pe angajaţii sistemului de protecţie socială. Dacă prevederile acestei hotărâri vor fi aplicate, mulţi dintre ei riscă să îşi piardă locurile de muncă, iar calitatea serviciilor sociale va scădea dramatic.

Viitorul asistenţei sociale din judeţul Gorj ar putea fi sumbru, în opinia lui Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal din Târgu Jiu. Acesta a declarat că hotărârea de guvern a fost luată fără o analiză clară a situaţiei reale din teritoriu. În prezent, la Centrul Maternal Târgu Jiu există patru posturi vacante, care nu pot fi scoase la concurs. „Ne descurcăm destul de greu şi fără aceşti patru oameni. Suntem 29 de angajaţi. Avem în centru şase mame cu opt copii şi trei gravide. Toţi au nevoie de îngrijire. Nu este simplu să le asiguri toate condiţiile acestor mame şi acestor copii. Este vorba de cheltuieli de personal, pentru hrană, utilităţi, pază. Am făcut economii câte am putut, dar nu le pot scoate carnea din meniu. Asistaţii social de aici se vor simţi la centru ca şi la ei acasă, acolo unde nu au condiţii şi nu au ce mânca. Este păcat, după o muncă de ani de zile, după realizări, să punem la pământ tot ce am realizat“, a declarat Gheorghe Milosteanu.

Asistenţa socială înseamnă grijă faţă de oameni

La nivelul judeţului Gorj încă nu a fost stabilit cu exactitate modul în care vor fi aplicate prevederile hotărârii de guvern. Abia după ce o să se ştie care este bugetul alocat judeţului Gorj, la nivelul consiliului judeţean va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii sistemului de asistenţă socială şi se vor lua decizii. „Multă lume nu înţelege că în sistemul social se lucrează cu beneficiari care ne creează probleme. Aceste lucruri nu se fac uşor. M-am aşteptat ca la realizarea acelei hotărâri de guvern să se ţină cont de această realitate. După prevederile acestei hotărâri, ar trebui să mai rămân cu zece angajaţi din 29. Cum să îmi mai desfăşor activitatea în aceste condiţii? Criza economică accentuată produce oameni săraci, care au nevoie de asistenţă socială. Cum să mai lucrăm noi când nu avem personal? Dacă cheltuielile scad sub minimul necesar, nu ştiu cum ne vom descurca. Sunt foarte dezamăgit de toată această situaţie“, a spus Gheorghe Milosteanu. Cei care riscă să rămână fără un loc de muncă sunt speriaţi. „Avem rate la bancă pentru casă. Ce o să ne facem dacă ne dau afară? Am înţeles că este încă în discuţie problema“, a spus unul dintre angajaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII