„Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne. Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie anxioşi. Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători. Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea“, sunau, la 1954, vorbele lui Dorothy Law Nolte.
Imediat după naştere, copilul pătrunde dintr-un mediu acvatic şi cald într-o lume plină de lumină şi aer, cu mirosuri, glasuri şi atingeri necunoscute. Braţele şi vorbele pline de afecţiune ale părinţilor sunt cel mai de preţ cadou care poate exista pentru el, scrie Laura Zaharia pe 121.ro. Capacităţile sale psihice şi fizice nu sunt suficient de mature pentru a putea să comunice cu cei din jur, astfel că bebeluşul beneficiază de un bogat repertoriu de abilităţi şi comportamente care îl ajută să se facă înţeles. Dar cum se creează această legătură atât de specială dintre părinte şi copil?
Adulţii n-au prea mare nevoie să înveţe din cărţi cum să crească şi să îngrijească un copil, însă informaţiile şi sfaturile sunt utile atunci când oferă răspunsuri unor probleme specifice sau unor nelămuriri. Treptat, vor căpăta experienţa „meseriei“ de părinte, pe măsură ce îngrijesc pruncul, iar sentimentele puternice de dragoste vor forma o bază solidă pentru o relaţie strânsă şi bazată pe încredere reciprocă. Îngrijirea copilului presupune foarte multă răbdare, consecvenţă, fermitate, protecţie, iar uneori epuizarea fizică şi psihică sunt maxime. Tentaţia de a deveni complet absorbit de grija faţă de copil, sacrificiile de timp şi efort trebuie însă combinate cu atenţia menţinerii unei relaţii intime cu partenerul de viaţă. Majoritatea părinţilor visează la cum îşi vor creşte şi educa propriul copil, însă sunt surprinşi să descopere că acest lucru se poate întâmpla şi în sens invers, că, la rândul lui, copilul le va schimba comportamentele şi îi va influenţa major. Uneori, a fi părinte este un pas important în propria maturizare şi dezvoltare ca persoană şi nu de puţine ori adulţii au învăţat de la copii să facă faţă vieţii.
Instinctul
Prin însăşi natura omului, una dintre principalele meniri pe care trebuie să le îndeplinim este aceea de a fi părinţi. Acest instinct este perceput prin prisma devoţiunii, a unei vocaţii de afecţiune şi dragoste pentru copil, care devine implicit cea mai importantă realizare în detrimentul oricărui alt lucru definitivat anterior. Creşterea unui copil duce la prezenţa unor noi emoţii şi slăbiciuni, fiind nevoie de o adaptare la alt statut, cu totul diferit, în care este necesară o ierarhizare a priorităţilor şi, nu de puţine ori, amânarea propriilor dorinţe şi necesităţi. A educa un copil este o îndeletnicire dificilă, de lungă durată, cu eforturi deseori subapreciate, însă satisfacţiile sunt multiple şi nu se vor lăsa aşteptate prea mult.
De-a lungul timpului a devenit tot mai evident că tot ceea ce o mamă simte instinctiv se dovedeşte cea mai bună soluţie, căci ea se descurcă foarte bine atunci când acţionează în spiritul încrederii fireşti în simţurile sale înnăscute. Sunt de preferat greşelile făcute printr-un comportament natural decât teama permanentă că nu acţionează conform regulilor scrise în cărţi.
Copilul are preferinţe
S-a constatat că un nou-născut preferă vocea şi faţa mamei, în detrimentul celor din jur. Aşa arată rezultatul unei cercetări efectuate de specialiştii francezi, care au folosit fotografii pentru a studia interesul copilului pentru faţa mamei. S-a constatat că, sub vârsta de o lună, copilul se uită la conturul figurii, la cinci săptămâni începe să fie atras de ochi şi abia la două luni începe să se uite în interiorul fotografiei. Acelaşi studiu a relevat că la 12-36 de ore de la naştere, nou-născutul suge mai repede dacă vede chipul mamei proiectat pe un ecran decât al unei persoane străine. Copilul îşi identifică mama pe baza unor experienţe nonvizuale, cum ar fi vocea sau indicii olfactivi pe care îi are deja din perioada sarcinii. Preferinţa pentru mirosul mamei este demonstrată şi de faptul că la şase zile sugarul e mai atras de pieptul mamei lui decât de al altei mame. Specialiştii au mai observat în urma experimentelor făcute în prima zi de viaţă că fetiţele recunosc mai bine mama după miros decât băieţii, iar la două săptămâni, doar nou-născuţii care sug la piept recunosc mirosul mamei, care le creează o stare de familiarizare şi dependenţă. Cercetările nu au semnalat preferinţe ale copilului între mirosul tatălui şi al altor bărbaţi străini.
