Ofertele depuse la Primăria Craiova pentru asfaltarea străzilor oraşului nu se lasă descifrate de funcţionarii publici.
Comisiile de licitaţie din Primăria Craiova s-au blocat în câteva dosare. E drept că în joc sunt zeci de milioane de euro, însă nici randamentul de trei oferte nedescifrate într-o lună nu e de ici, de colo! Aproape o lună i-a luat uneia dintre comisii să ajungă la concluzia că… mai are de muncă. Ofertele, numai trei la număr, pentru acordul-cadru de modernizare şi reabilitare a străzilor Craiovei în următorii patru ani au fost deschise pe 16 februarie, iar până acum nu a fost declarat un câştigător. Primăria anunţă zilnic că procedura e în desfăşurare. „Comisia verifică în continuare documentaţia. Procedura este în curs de derulare", a spus şi ieri Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a municipalităţii. Iar faptul că la această licitaţie a fost înregistrată şi o contestaţie după deschiderea ofertelor nu e o scuză, fiindcă nimeni nu-i poate împiedica pe funcţionari să studieze documentaţia, să ceară clarificări firmelor pe perioada suspendării sau să tragă o concluzie dacă sunt în stare. Între timp, afară s-a făcut tocmai bine de lucrat, dar nu are cine, gropile se adâncesc, dar nu se mai poate nimeni atinge de ele. De fapt, funcţionarii Craiovei au reuşit performanţa de a întârzia atribuirea acordului-cadru cu patru luni, fiindcă în septembrie anul trecut au întocmit un caiet de sarcini atât de prost, încât a fost desfiinţat în urma unei contestaţii. Cealaltă licitaţie, pentru bulevardul Dacia-Decebal, este mai „tânără". Ofertele, tot trei, au fost desigilate pe 25 februarie. Evident, nici un rezultat până pe 11 martie. Explicaţia primăriei e trasă la indigo după licitaţia precedentă. Surse din cadrul municipalităţii susţin însă că la începutul săptămânii viitoare o să se ştie cu siguranţă câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea şi reabilitarea străzilor Craiovei şi probabil şi cel al licitaţiei pentru reabilitarea bulevardului Dacia-Decebal.