Știri de ultima orăLocalStănculescu şi Chiţac, colegi de celulă

Stănculescu şi Chiţac, colegi de celulă

Starea de sănătate a lui Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu este bună, dar cei doi vor rămâne în carantină pentru 21 de zile la Spitalul Penitenciar Jilava, pentru a li se face şi alte investigaţii, susţin reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Chiţac şi Stănculescu stau singuri într-o cameră de patru persoane. În perioada de carantină, generalii în rezervă vor fi supuşi analizelor medicale şi unei expertize psihologice şi vor fi înştiinţaţi privind regulile din închisoare. Tot în această perioadă, o comisie specială va stabili ce fel de regim de detenţie le va fi aplicat.

Cei doi au fost încarceraţi miercuri seară, după ce au fost condamnaţi definitiv de instanţa supremă la câte 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei din Timişoara.

Între timp, avocaţii celor doi continuă demersurile în justiţie pentru a-i scoate pe generali din spatele gratiilor. Avocatul lui Victor Atanasie Stănculescu, Alice Drăghici, a depus ieri la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti o cerere de întrerupere a pedepsei clientului său pe motive medicale, recurgând totodată şi la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, înaintată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La rândul său, avocatul lui Mihai Chiţac, Sergiu Andon, a declarat miercuri, pentru NewsIn, că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) „lipsa de temei legal a condamnării“ din dosarul Revoluţiei, în timp ce colegul său, Dan Ioan, se va ocupa de acţiuni mai tehnice, precum cererea de suspendare a executării pedepsei.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII