Preşedintele Traian Băsescu consideră că justiţia a devenit „aproape un lux“ pentru mulţi cetăţeni, fiind prea complicată şi scumpă, dar poate fi eficientă cu ajutorul activităţii de mediere. „Pentru mulţi dintre cetăţeni, justiţia a devenit prea complicată, prea scumpă, aproape un lux“, a afirmat şeful statului în mesajul transmis vineri, cu ocazia Congresului organizat de Uniunea Centrelor de Mediere din România.
Băsescu consideră că medierea nu va rezolva toate problemele din justiţie, însă, datorită acestei instituţii, justiţia poate deveni eficientă prin degrevarea ei de o serie de cazuri care se pot rezolva pe cale amiabilă. „Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de o mai bună comunicare cu cetăţenii şi de o promovare a activităţii de mediere în cadrul societăţii“, se arată în mesajul şefului statului.
Preşedintele a salutat activitatea mediatorilor, susţinând că aceştia pot reda cetăţenilor încrederea în sistemul judiciar. „Dumneavoastră, prin activitatea de mediere desfăşurată cu obiectivitate, puteţi reda oamenilor încrederea că îşi vor găsi dreptatea“, le-a transmis Băsescu participanţilor la Congres.

