Direcţia Apelor Olt a intensificat controalele pe cursurile de apă, lacuri, ape subterane şi ape uzate, conform directivelor Uniunii Europene. „Am început o activitate extrem de dură împotriva poluatorilor. Încercăm să depistăm sursa poluării apei, să o anihilăm şi să îi facem pe poluatori să înţeleagă că e important să avem ape curate“, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Tudor Şindrilaru, directorul Direcţiei Apelor Olt. Tot acesta a precizat că zona de nord a judeţului Vâlcea e poluată cu peturi aruncate de turişti în amonte. „Localitatea Câineni şi zona Robeşti sunt cele mai poluate cu peturi. Primarul din Câineni a fost amendat cu 80.000 de lei din cauza gunoaielor aruncate de localnici pe marginea râului Olt şi pe un afluent al acestuia. Nu se mai poate aşa. Lumea trebuie să ştie că râurile şi pârâurile nu sunt gunoierii localităţilor. Administraţia locală e răspunzătoare de curăţenia cursurilor apelor şi sunt situaţii în care conducerea unei localităţi nu vrea să intervină în nici un fel“, a spus Tudor Şindrilaru. În Vâlcea există şi localităţi în care cursurile apelor sunt foarte curate. De exemplu, în comuna Muereasca, din 100 în 100 de metri, sunt puse panouri de avertizare pe marginea pârâului Muereasca care îi anunţă pe oameni că vor fi amendaţi dacă aruncă gunoiul în apă.
De la începutul anului 2008, angajaţii care se ocupă cu inspecţia apelor au depistat în Vâlcea peste 60 de utilizatori de apă care evacuau consumul de apă fără documente, desfăşurau activităţi piscicole şi efectuau construcţii pe cursurile apelor, fără autorizaţii.
Conform Serviciului de Gestiune şi Protecţie a Calităţii Apei, în bazinul hidrografic Olt, calitatea apei e bună, în comparţie cu anii trecuţi. Mai puţin bine se stă la calitatea apelor uzate, din cauza descărcărilor directe ale staţiilor de epurare. 25% din staţiile de epurare nu funcţionează corespunzător, dar ele sunt cuprinse într-un program de modernizare şi până în 2013 o să ajungem să avem ape bune.
Campanie pentru
păstrarea apelor curate
Cu ocazia „Zilei Mondiale a Apei“, pe 22 martie, Administraţia Naţională „Apele Române“ lansează campania socială „Să păstrăm apele curate!“. E vorba de o campanie de informare care se adresează opiniei publice, autorităţilor locale, ONG-urilor de profil şi cetăţenilor. Delia Deaconu, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Apelor Olt, a precizat că prin aceasta se urmăreşte sensibilizarea cetăţenilor în ceea ce priveşte gospodărirea apelor. Campania se va derula în perioada martie-octombrie 2008.