Un bătrân de 82 de ani, din Slatina, condamnat la închisoare de regimul comunist pentru că nu ar fi obţinut recoltă bună de floarea-soarelui de pe o suprafaţă agricolă, îşi caută disperat dreptatea.
Abia târându-şi picioarele, sprijinit într-un baston, Ioan Şerban bate pe la toate uşile, neştiind cine îl poate ajuta să îşi dovedească nevinovăţia. Cu lacrimi în ochi, el spune că a fost ţinut legat cu lanţuri de picioare şi bătut crunt, fără nici un motiv.
Avea 22 de ani şi lucra ca tractorist pământurile comuniştilor. „Eu aveam carnet de conducător de tractoare, nicidecum de tractorist de brazdă. Dar de frica partidului lucram şi ca tractorist. În anul 1949, am semănat o tarla cu floarea-soarelui, împreună cu un coleg al meu, Marin Andrei. În toamnă, când au venit comuniştii să vadă recolta, au zis că ne bagă la puşcărie, că ne-am bătut joc de pământul lor şi nu au obţinut producţie“, a povestit bătrânul.
Un proces-verbal datat 3 decembrie 1949 arată însă că, „în urma recoltei, cantităţile recoltate de floarea-soarelui sunt satisfăcătoare şi de bună calitate“. Cu toate acestea, bărbatul a fost condamnat la închisoare, bătut şi chinuit în puşcăriile comuniste. A lăsat acasă o soţie şi doi copii mici. „Aveam procesul-verbal care arăta că sunt nevinovat şi nu m-a băgat nimeni în seamă. M-au aruncat în celulă ca pe un câine, parcă aş fi fost cel mai mare criminal. Mi-am lăsat acasă nevasta şi copiii. Aveam un băiat şi o fetiţă, de trei, respectiv patru ani. M-au tratat ca pe cel mai mare criminal. Când mă duceau de la închisoare la judecată, mă legau cu lanţuri de picioare. Acolo mi-am distrus sănătatea şi viaţa“, a spus plângând bătrânul.
El susţine că, după ce a fost eliberat, nu şi-a mai putut reveni. „Visam noaptea cum mă băteau şi mă trezeam speriat. Din cauza lanţurilor groase care mi-au ros picioarele am făcut patru operaţii şi nu m-am vindecat. Eu nu am greşit cu nimic şi am muncit cinstit, dar nu m-a luat nimeni în seamă. Chiar dacă nu mai am mult de trăit, vreau să dovedesc că am fost chinuit pe nedrept“, a spus Ioan.
„Merg oriunde, numai
să îmi găsesc dreptatea!“
Cu actele care îi dovedesc nevinovăţia, bătrânul bate pe la toate uşile şi întreabă unde poate merge să îşi ceară drepturile. Pentru că în Slatina nu a găsit pe nicăieri înţelegere, el este hotărât să încerce şi la Bucureşti, la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România. Nu ştie însă nici măcar unde are sediul această asociaţie, nici cui să se adreseze dacă ajunge acolo. „Aici am bătut la toate uşile şi nu mă poate ajuta nimeni. Vreau să ajung la Bucureşti, dar nu ştiu nici unde să mă duc, nici cu cine să vorbesc“, a mai spus bătrânul.
Când a aflat de la redactorii GdO unde şi cui să se adreseze, i s-a luminat privirea. S-a ridicat şi a plecat mulţumit, cu gândul să facă tot posibilul să primească drepturile care i se cuvin pentru chinurile pe care le-a suportat. Pensia care depăşeşte cu puţin 300 de lei abia îi ajunge să îşi ducă traiul de azi pe mâine.
