Familia Golescu, ameninţată de alunecarea de teren de la halda de steril Panga Nord din comuna Mateeşti, a refuzat ieri evacuarea. Oamenii au spus că nu pleacă din zonă până când nu vor primi bani ca despăgubire şi un teren pe care să îşi refacă locuinţa. Proprietarii altor trei case ce pot fi puse în pericol au declarat că nici ei nu părăsesc zona până când nu li se spune cine îi va despăgubi. Autorităţile au declarat că îi vor evacua pe oameni cu forţa în momentul în care alunecarea va ajunge lângă case.
VÂLCEA. Familia Adrian Golescu, propusă luni seară pentru evacuare, a refuzat ieri să plece din zonă şi să i se demoleze casa. Deşi alunecarea era ieri la 39 de metri de casă, familia Golescu îşi luase doar necesarul din locuinţă, aparatura electronică, hainele, mesele şi paturile, pe care le-au dus la o rudă. „Vreau să ştiu unde ne duc, că la căminul cultural nu merg. Unde să mă duc eu cu doi copii la căminul cultural? Acolo nu am condiţii, nu am apă curentă, canalizare şi nici electricitate. Am doi băieţi, unul de zece ani şi altul de 12, şi nu mă pot duce cu ei acolo că se îmbolnăvesc. În căminul cultural nu am nici o posibilitate să îmi cresc copiii“, a spus Adrian Golescu.
Bărbatul a povestit că a luat bani de la două bănci ca să îşi ridice casa şi are rată pe zece ani, câte 900 de lei pe lună. „Să las totul şi să plec fără să mi se spună nimic? Aici am investit bani să am apă curentă, canalizare, pe când la cămin nu am nimic. Toţi vin, se uită, pleacă şi noi rămânem tot ca proştii. Să vină o comisie de la Bucureşti la faţa locului, să facă o evaluare, să ne spună care e suma despăgubirilor, dacă ne dă casă ori teren pe care să construim“, a explicat Adrian Golescu. Trei familii, Constantin Gârlă, Grigore Mateescu, Eutropie Trăscău, au casele situate la zece metri de locuinţa lui Golescu şi sunt ameninţate şi ele de alunecarea de teren.
Oamenii „le-au cerut“ autorităţilor pistoale
Familia Golescu nu a acceptat ieri ca angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru“ (ISU) Vâlcea şi muncitorii Exploatării Miniere Berbeşti să intre pe proprietatea lor şi să le demoleze casa pentru a recupera materialele de construcţie. În momentul în care Anuţa Handolescu, subprefectul judeţului Vâlcea, şi inspectorul-şef al ISU, colonelul Adrian Mesescu, au încercat să îl convingă pe Adrian Golescu să accepte evacuarea pentru că e în pericol, zeci de localnici din zonă s-au strâns şi au început să facă scandal. „Dacă nu ne spuneţi când ni se fac case sau dacă vom fi despăgubiţi atunci să ne împuşcaţi. Să ne duceţi la cimitir. De ce nu ne-aţi adus pistoale?“, strigau în cor localnicii care urmează să fie evacuaţi, dar şi câţiva sinistraţi veniţi în zonă. Unul dintre ei a ameninţat că va sparge geamul de la maşina prefecturii ca să fie închis, pentru că nu are unde să se ducă, dar apoi s-a liniştit. „Să îmi dea banii în mână şi teren pe care să îmi fac casa şi mă mut. Să vină de la Bucureşti, să ne dea banii şi abia apoi să bage jandarmii pe proprietăţile noastre să le dărâme. Nu plecăm dacă nu ştim în cât timp ni se fac casele“, i-a spus Adrian Golescu subprefectului. Acelaşi lucru l-a susţinut şi Eutropie Trascău, alt localnic a cărui casă e ameninţată de halda de steril. „Dacă acceptaţi evacuarea mai recuperaţi ceva din casă, dar, dacă refuzaţi în continuare acest lucru şi plouă în această noapte, vine tot sterilul ca o mămăligă peste casele dumneavoastră şi nu mai luaţi nimic“, le-a explicat oamenilor Anuţa Handolescu.
Case modulare
pentru sinistraţi
Anuţa Handolescu împreună cu colonelul Adrian Mesescu au inspectat ieri mai bine de o oră zona în care are loc alunecarea de teren şi au constatat că pericolul se menţine. „Sus pe haldă există două lacuri care propagă alunecarea de teren şi de acolo, de pe versanţi, se vede cum se «înfoaie» pământul. Alunecarea are două direcţii: una spre casele oamenilor şi alta spre pârâul Tărâia. Alunecarea nu se va opri până când cele două lacuri nu se vor goli. În momentul în care nu va mai fi apă în ele, se va stabiliza şi alunecarea de teren. Grav e că se rupe halda şi către oraşul Berbeşti şi pune şi acolo zona în pericol“, le-a explicat Anuţa Handolescu localnicilor. Aceasta a precizat că, din punctul ei de vedere, vinovate de producerea acestei situaţii sunt, în proporţie de 50%, Exploatarea Minieră şi administraţia locală din perioada 1997 şi 2003, care a preluat halda.
Pentru că oamenii au refuzat să fie mutaţi în căminul cultural, autorităţile au hotărât să aducă în zonă case modulare în care să stea sinistraţii. Două locuinţe modulare urma să ajungă ieri în zonă, din localităţile Grădiştea şi Alunu, şi alte două vor fi aduse astăzi din municipiul Râmnicu Vâlcea. Casele modulare vor fi montate pe terenul de sport din zonă şi vor fi racordate la reţeaua de curent electric. Oamenii nu au fost încântaţi nici de ideea de a sta în casele modulare şi au cerut să li se spună exact dacă li se vor face alte locuinţe. „În momentul în care sterilul va ajunge lângă casa oamenilor, ei vor fi evacuaţi cu forţa dacă vor continua să refuze acest lucru, pentru că instituţiile statului au obligaţia să le salveze vieţile“, a spus subprefectul Handolescu. Alunecarea de teren se afla ieri la 25-30 de metri de cursul pârâului Tărâia şi situaţia era monitorizată de reprezentanţii Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vâlcea.

