http:http://www.youtube.com/watch?v=PQG_iEOLjqI
Viitorii studenţi au petrecut o noapte albă în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. Examenul de admitere s-a terminat la ora 21.00, ca pe vreme de caniculă, iar sute de absolvenţi de liceu şi părinţii acestora au aşteptat până-n zori afişarea rezultatelor.
Zeci de maşini au blocat miercuri seară strada din faţa Universităţii de Medicină din Craiova. Nu era însă un eveniment socio-cultural sau o petrecere de fiţe, ci examenul de admitere pentru viitorii medicinişti. Înăuntru, înfruntând emoţiile şi razele soarelui care băteau în geam la apus, sutele de candidaţi au susţinut cel mai important examen din viaţa lor, în timp ce afară părinţii şi prietenii i-au aşteptat cu sufletul la gură timp de aproape trei ore. Înarmaţi cu sticle cu apă, fructe, ziare şi reviste, părinţii au stat lipiţi de gardul facultăţii şi au aşteptat ca uşa să se deschidă. „Nu a trecut decât o oră şi mi se pare că stau aici de o veşnicie. Am emoţii mari şi nu mă liniştesc decât după ce o văd ieşind“, a spus mama unei candidate. „Lasă să stea cât mai mult că, dacă iese repede înseamnă că nu ştie. Trebuie să stai să scrii, să te gândeşti şi să nu intri în panică dacă nu ştii. Eu, când am dat, am ieşit printre ultimii şi la sfârşit am rezolvat şi subiectul pe care credeam că nu o să-l fac“, a povestit o studentă experienţa ei de admitere.
„Uşor, incredibil de uşor“
Puţin după ora 20.00, primii candidaţi au ieşit şi au fost înconjuraţi de părinţii nerăbdători să afle cum a fost examenul. „Uşor, incredibil de uşor. Am făcut tot. Nu aveai la ce să greşeşti“, a spus unul dintre cei care au părăsit printre primii sala de examen. „A făcut bine. Am băiat deştept. Gata, mami, am trecut şi de asta“, a spus, cu lacrimi în ochi, mama acestuia. „Superuşor! Nici nu mă aşteptam la asemenea subiecte. Nu ştiu cât o să iau, dar trebuie să fie o notă bună“, a spus Irinel Iordache în timp ce îşi căuta cu privirea susţinătorii ascunşi printre zecile de persoane care i-au aşteptat pe candidaţi. Alţii au ieşit cu ochii în lacrimi şi s-au refugiat în braţele părinţilor. „Am greşit mult. Nu ştiu ce am făcut. M-am încurcat. Am avut emoţii, mi-a fost rău“, a spus plângând o candidată.
Şase pe un loc de farmacist
Absolvenţii de liceu nu s-au înghesuit în acest an la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova, singura facultate unde concurenţa a fost foarte mare fiind farmacia, unde pe cele 30 de locuri la buget plus 20 cu taxă au concurat 190 de elevi. La medicină generală, pe cele 210 locuri la buget plus 80 cu taxă s-au înscris 267 de absolvenţi de liceu, iar la medicină dentară, pe 30 de locuri la buget plus 20 cu taxă s-au înscris 42 de candidaţi. „Este primul an în care avem o concurenţă atât de mică la medicină generală şi medicină dentară. Singura explicaţie pe care o avem pentru numărul mic de candidaţi la Medicină este tendinţa generală a tinerilor de a merge în alte centre universitare, ca să îşi trăiască viaţa de student departe de familie. Noi le-am dat la începutul examenului un chestionar prin care să aflăm ce îi determină să vină la această facultate. Examenul s-a desfăşurat fără incidente, singura problemă fiind decalarea orei de începere din cauza caniculei, de la 16.00 la 18.00“, a explicat prof. dr. Tudorel Ciurea, rectorul UMF Craiova.
Ultima medie – 9,62
Cu toate că nu au stat prea mult pe jar în aşteptarea rezultatelor, candidaţii au petrecut totuşi o noapte albă la porţile universităţii. Au aşteptat cu sufletul la gură să afle dacă îşi vor petrece următorii cinci ani pregătindu-se pentru meseria de medic sau farmacist, iar răspunsul l-au primit la patru dimineaţa, când au fost afişate rezultatele. „Cele mai mari medii au fost la farmacie, unde prima media a fost 9,98, iar ultima – 9,62, urmată de medicină generală, unde prima medie a fost 9,89, iar ultima – 6,36, şi de medicină dentară, unde s-a intrat cu 9,80, ultima medie fiind tot peste şase“, a explicat Ciurea. Examenele la UMF Craiova vor continua şi duminică, 29 iulie, când vor susţine proba de concurs candidaţii de la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală. Astfel, pentru cele 20 de locuri bugetare plus 20 cu taxă de la specializarea asistenţă medicală s-au înscris 114 candidaţi, pentru cele 20 de locuri la buget plus 20 cu taxă de la moaşe s-au înscris 34 de candidaţi, iar pentru cele 22 de locuri la buget plus 18 cu taxă ale specializării balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală s-au înscris 51 de candidaţi.