Un mort si doi raniti este bilantul unui accident de caruta petrecut ieri, in jurul prinzului, in satul Mihaita, comuna doljeana Cotofenii din Dos.
Ion Traila, de 66 de ani, se intorcea de la cimp, impreuna cu sotia sa si o vecina. Toti trei se aflau intr-o caruta al carei cal s-a speriat si a luat-o la goana. Incercind sa struneasca armasarul, Traila a cazut sub rotile atelajului.
„Am vazut ca drumul era in panta si nu am avut curajul sa ramin in caruta. I-am zis vecinului ca o sa merg pe linga caruta si am coborit. In acel moment, calul s-a speriat, a smucit caruta si vecinul meu a cazut printre hulube si a ramas incurcat acolo. Atunci am sarit repede inapoi in caruta. Cu mina dreapta am apucat haturile, iar cu stinga am incercat sa-l apuc pe vecinul meu, sa-l scot de sub caruta, dar n-am reusit. La un moment dat m-am dezechilibrat si am cazut si eu, dar nu sub caruta“, a povestit Adela Stuparu, de 44 de ani, vecina lui Traila.
Carutasul a fost tirit aproape o jumatate de kilometru inainte ca satenii sa poata opri vehiculul, pe un teren viran de la marginea satului.
Roata de la caruta i-a trecut peste cap
La fata locului s-a deplasat echipajul SMURD, pentru a acorda ajutor de urgenta ranitilor. Ion Traila suferise mai multe traumatisme, printre care un traumatism cranian acut deschis deosebit de grav, cadrele medicale fiind de parere ca victima a fost calcata pe cap de una din rotile carutei.
Pina la sosirea acestora, batrinul intrase deja in stop cardiorespirator, care s-a dovedit ireversibil la manevrele de resuscitare. Cadavrul lui a fost depus la morga in vederea efectuarii autopsiei.
Celelalte doua persoane accidentate, Maria Traila si Adela Stuparu, au fost transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Craiova pentru ingrijri medicale. Maria Traila s-a ales cu leziuni usoare care nu au necesitat spitalizare. Adela Stuparu a suferit un traumatism de coloana vertebrala si o fractura de gamba stinga, fiind internata in Clinica de ortopedie. Politia cerceteaza imprejurarile in care s-a produs accidentul.