Afronie Gheorghe, de 20 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru trei zile
Politistii mehedinteni au reusit sa-l retina ieri pe Afronie Gheorghe, de 20 de ani, recidivist, din comuna Vladaia, acuzat ca pe 16 iulie a violat o batrina, din aceeasi localitate. Elena Constantin, de 86 de ani, se intorcea cu vitele de la cimp, cind l-a intilnit pe tinar, iar acesta a fortat-o sa intretina relatii sexuale cu el. Politistii au reusit sa-l introduca in arest, in urma unei actiuni pe linie judiciara. „In ziua aceea, veneam de la Oprisor, unde lucrasem la o fintina, si eram beat. Cind am vazut-o pe baba, m-am luat de ea. Am tras de ea, am dezbracat-o si am violat-o. Era singura, o stiam mai de mult. Bausem doi litri de tuica si nu prea mai stiam de mine. Nu am lovit-o, ca nu a opus prea mare rezistenta“, a spus Afronie Gheorghe. Tinarul a fost prezentat ieri Parchetului Mehedinti, procurorii emitind pe numele lui un mandat de arestare preventiva pentru trei zile, pentru savirsirea infractiunii de viol.

