Știri de ultima orăLocalZeci de disponibilizati de la SC AVIOANE SA au iesit in strada

Zeci de disponibilizati de la SC AVIOANE SA au iesit in strada

Citeva zeci de fosti salariati ai SC AVIOANE Craiova au reluat ieri protestul impotriva faptului ca au ramas fara jumatate din platile compensatorii acordate in urma disponibilizarii incepind cu data de 1 februarie, anul acesta.

In timp ce reprezentantii fostilor salariati ai SC AVIOANE SA purtau discutii cu membrii Comisiei de Dialog Social in sala de sedinte a prefecturii, aproximativ 50 de oameni pichetau sediul Palatului administrativ Dolj, solicitind acordarea in continuare a ajutorului de somaj, in valoare de 1,8 milioane de lei, si dupa expirarea termenului de noua luni, prevazut de lege.

Platile compensatorii, acordate pe o perioada de 14 luni, primite de cei 518 disponibilizati, cuprindeau ajutorul de somaj, precum si un ajutor de completare pina la nivelul salariului mediu pe economie, de 3,670 milioane de lei.

Suparati ca la sfirsitul lunii octombrie au ramas fara ajutorul de somaj si au primit doar jumatate din platile compensatorii, fostii salariati au amenintat cu pichetarea zilnica a sediului prefecturii si cu actionarea in instanta a celor responsabili.

Pentru doua saptamini, au ramas doar cu jumatate din platile compensatorii

Victor Peta, liderul de sindicat al salariatilor de la SC AVIOANE SA, a spus ca intreaga incurcatura a fost cauzata de nemodificarea de catre guvernanti a Ordonantei nr. 170/2001, in care se specifica faptul ca, si dupa ce expira perioada de acordare a ajutorului de somaj, persoanele disponibilizate vor beneficia de un ajutor de completare de valoare egala cu salariul mediu pe economie, numai daca disponibilizarea s-a facut incepind cu 15 februarie 2002. Cele citeva sute de salariati disponibilizati inainte de termenul de 15 februarie nu au beneficiat asadar de plata integrala a platilor compensatorii.

Reprezentantii prefecturii au inaintat la guvern problema celor 518 nemultumiti, solictind ajutor lui Decebal Ilina, secretar de stat in cadrul Ministerului Industriilor si Resurselor, precum si reprezentantilor Ministerului Muncii si Solidaritatii. La propunerea sindicalistilor de la AVIOANE, reprezentantii celor doua ministere vor veni la Craiova pentru a dezarmorsa conflictul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS