Ieri a fost semnat contractul pentru proiectarea şi excecuţia lucrărilor de reabilitare şi consilidare Colegiului „Carol I” şi Operei Române Craiova. La acest eveniment au participat premierul României, Florin Cîţu, ministrul Dezvoltării Cseke Attila, care au precizat că durata de execuţie a lucrărilor este de 30 de luni, adică ar trebui să fie gata toamna anului 2023.
Premierul României, Florin Cîţu a fost ieri de dimineaţă la Colegiul Naţional „Carol I” pentru a vedea starea în care se află liceul, înainte de semnarea contractului de finanţare. Primul ministru nu a intrat în clădire şi a stat în curtea colegiului, acolo unde directorul liceului Ion Daniel a precizat că „în prezent clădirea are risc seismic foarte mare. Sunt porţiuni în interior unde efectiv se vede cerul. De asta este foarte periiculos. Şi porţiunea din strada principală a fost închisă pentru că pică porţiuni de tencuială”.
Managerul Ion Daniel a ţinut să precizeze că acest colegiu are în posesie obiecte unice.
„În cadrul Colegiului „Carol I” este o bibliotecă cu o valoare inestimabilă. Există o colecţie de carte valoroasă. Am mutat cărţile în alt corp de clădire. Le-am arhivat aşa cum am putut noi şi cu ajutorul tuturor le-am pus în nişte cutii. Le avem cât de cât în siguranţă. Locul lor este în biblioteca şcolii. De asemenea, avem o colecţie de roci. Partea de mobilier este foarte importantă, pentru că este mobilier din lemn masiv şi este vechi. Sunt picturi în interior”, a explicat directorul colegiului, Ion Daniel.

Cîţu: „Voi veni şi în 2023 când va fi gata reabilitat”
După viziarea Colegiului „Carol I”, primul- ministru Florin Cîţu a precizat că a fost surprins să vadă cum arată acum acest colegiu şi a precizat că va reveni la Craiova şi în 2023 când va fi gata reabilitat. Cîţu a precizat că reabilitarea Colegiului „Carol I” este unul dintre proiectele care nu se va mai întinde pe câteva mandate.
„Am venit acum la semnarea contractului, voi veni şi în 2023 când va fi finalizat. Acestea sunt proicetele pe care vrem să le facem, proiectele pe care le vom finaliza la timp, rapid să nu ne mai întindem peste 3-5-7 mandate. Am fost surprins să văd cum arată şi este clar că nu este o problemă recentă, ci este ceva care durează. Sunt surprins neplăcut că până acum nu s-au găsit resurse să fie rezolvată această problemă, mai ales că este un liceu important, un liceu cu istorie. Dar de asta suntem astăzi aici şi asta este garanţia, prin semnarea contractului pentru începerea acestui proiect. Asta a fost obiectivul principal al vizitei mele de azi, aici. Voi veni şi în 2023 când va fi gata”, a spus Cîţu.
Contractul a fost semnat între CNI şi Erbaşu
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a menţionat părţile semnatare ale contractului de reabilitare a Colegiului „Carol I” din Craiova, respectiv CNi şi Erbaşu reprezentantul antreprenorului.
„Acest colegiu care include şi clădirea Oprei Române va fi complet reabilitat. Vor semna doamna director al Companiei Naţionale de Investiţii ca şi implementator. Finanţarea vine prin bugetul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi domnul Erbaşu care este reprezentantul antreprenorului, care a câştigat proiectarea şi execuţia acestui contract. Această investiţie este din punctul meu de vedere un respect faţă de trecut şi o privire către viitor, fiind vorba despre o clădire simbol al Craiovei, care înseamnă instituţie de învăţământ şi instituţie culturală”, a spus ministrul Cseke Attila.
Obiectivele CNI în Dolj
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a precizat că CNI are 10 obiective de investiţii în Dolj.
„Sunt în curs de implementare 10 obiective cu o valoare totală de 87 de milioane de lei din care cele mai importante sunt Consilidare, reabilitare, extindere dotare la Spitalul Orăşenesc Segarcea, Consolidare restaurare la Biserica Madona Dudu din Craiova şi sala de sport cu 180 de locuri din comuna Cetate. În curs de contractare sunt cinci obiective de investiţii din care unul, cel mai semnificativ se semnează acum. În afară de Colegiul Naţional „Carol I”, sunt în curs de contractare o bază sportivă tip 1 la Băileşti şi reabilitarea pavilionului ISU Oltenia, cea mai importantă investiţie.
La nivel de învăţământ sunt 13 obiective în curs de implementare la nivel naţional cu o valoare de 428,7 milioane de lei din care 7 cămine studenţeşti”, a spus ministrul Cseke Attila.
Valoarea totală a contractului pentru reabilitarea şi consolidarea Colegiului Carol I din Craiova este de 97,7 milioane de lei, iar lucrările ar trebui să înceapă în septembrie 2021.

