Au apărut modificări în ceea ce priveşte concursul de titularizare care va avea loc miercuri, 29 iulie. Proba scrisă va începe cu o oră mai devreme, la 9.00, în loc de 10.00, cum era până acum. În plus, în judeţul Dolj s-a suplimentat numărul centrelor pentru examen.
Decizia de a modifica ora începerii concursului pentru ocuparea posturilor din învăţământul preuniversitar aparţine Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Candidaţii vor începe proba scrisă la ora 9.00 în loc de ora 10.00, aşa cum scria în metodologie. „Modificarea în privinţa orei începerii examenului aparţine Ministerului Educaţiei şi a intervenit ca urmare a faptului că s-a anunţat că va fi foarte cald în ziua concursului“, a explicat inspectorul şcolar general adjunct Alexandru Gîdăr. Conform modificărilor, şi accesul candidaților este permis în intervalul orar 7.15 – 8.15.
În Dolj au fost suplimentate şi centre de examen pentru posturile din învăţământul preşcolar şi preuniversitar. Astfel, în Dolj vor fi patru centre de examen în loc de trei. „Am apelat la încă un centru de examen suport pentru învăţământul preşcolar şi primar pentru că sunt mulţi candidaţi înscrişi şi în noile condiţii, cu doi metri distanţă între candidaţi, avem nevoie de mai multe spaţii. Candidaţii vor afla sala şi unitatea la care vor susţine proba scrisă de pe site-ul centrelor de examen. Deja au fost publicate listele“, a mai spus inspectorul şcolar general adjunct, Alexandru Gîdăr.
Centrele de examen şi candidaţii, pe fiecare probă
Conform unui comunicat al ISJ Dolj, concursul se va organiza în următoarele unități de învățământ: Liceul „Matei Basarab“ + Școala Gimnazială „Gh. Țițeica” Craiova (învățământ primar și preșcolar), Liceul Energetic Craiova (limba şi literatura română, limba latină, limba rromani, limbi moderne, socio-umane, învăţământ special, istorie, geografie, arte) și Liceul „Traian Vuia“ din Craiova, pentru disciplinele: matematică, informatică, fizică, chimie, educaţie fizică şi sport, religie, discipline tehnice.
Pentru acest concurs, în judeţul Dolj s-au înscris 789 de candidați și sunt 64 de posturi titularizabile. „Cei mai mulţi candidaţi sunt la învățământ preșcolar (educatoare) – 190, învățământ primar – 109, matematică – 64, educație fizică și sport – 64, limba și literatura română – 57. La polul opus se află specializările transporturi (maiștri instructori) – 2 candidaţi, mecanică – 2 candidaţi, psihologie – un candidat, construcții (maiștri instructori) – 1 candidat“, se mai arată în comunicatul ISJ Dolj.
Proba scrisă din cadrul acestui concurs de ocupare a posturilor didactice va avea loc cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare, luând în considerare măsurile obligatorii de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS COV2.
Primele rezultate vor fi afişate în 4 august. Contestaţiile vor fi depuse în perioada 4 – 5 august, iar în 11 august vor fi afişate rezultatele finale.Pentru titularizare, candidaţii trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte).