ANUNȚ PRIVIND LANSAREA APELULUI DE SELECȚIE NR. 2/ 2019
ÎN CADRUL GRUPULUI DE ACȚIUNE LOCALĂ AMARADIA JIU, AFERENT
Măsura “(M2/6A). Antreprenoriatul și dezvoltarea teritoriului
Data lansării apelului de selecție M2/6A, 30.07.2019, ora 10.00
1. Beneficiarii eligibili sunt:
– Societăți comerciale de tip microîntreprinderi, întreprinderi mici, II, PFA
Fondurile disponibile, aferente (M2/6A). Antreprenoriatul și dezvoltarea teritoriului, sunt în valoare de 757.173 euro
Suma maximă nerambursabilă
La stabilirea sumei alocate și a cuantumului acesteia s-a ținut cont de următoarele:
– Valoarea maximă nerambursabilă a unui proiect este de 200.000 euro
Intensitatea sprijinului:
– 90% pentru toate activitățile eligibile
Data limită de primire a proiectelor și locul unde se pot depune proiectele
Proiectele se pot depune de luni până vineri între orele 10.00 – 16.00, până la data limită 30.09.2019, ora 16.00, la sediul Dr. Brădișteanu, nr. 183, județul DOLJ
Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul solicitantului elaborat de GAL pentru măsura (“(M2/6A). Antreprenoriatul și dezvoltarea teritoriului, care se poate descarca de pe pagina de internet GAL: www.galamaradiajiu.ro
2. Solicitanții pot obține informații suplimentare, astfel:
– la sediul GAL , din comuna Brădeşti, în intervalul orar 10.00 – 16.00
– prin poștă electronică la e-mail la adresa: [email protected]
– la telefonul: 0771.612.114, 0743.863.581
LA SEDIUL GAL EXISTĂ PE SUPORT TIPĂRIT INFORMAȚII DETALIATE AFERENTE “(M2/6A). Antreprenoriatul și dezvoltarea teritoriului